Miss Liteni, Delia Iacob, desemnată Miss Bucovina 2023, iar Andrei Bercea de la CN „Mihai Eminescu” Suceava -Mister Bucovina


Intră acum și în grupul de

Iacob Delia și Andrei Bercea au fost desemnați Miss și Mister Bucovina 2023 în cadrul concursului organizat, sâmbătă la Shopping City Suceava de Asociația „EUROACTIV” Suceava, Shopping City – Suceava, Asociația „Plai Străbun”, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, și Școala de Dans InteRob Studio, Asociația „Alecs Group”, Asociația „Dascăl și Artist”, Centrul „Cu și Pentru Tine”.

Concursul judeţean „Miss & Mister Bucovina” – ediţia a IX-a, a avut loc la Shopping City Suceava, sâmbătă, 11.03.2023.

Evenimentul a constat în desfășurarea finalei liceelor unde și-au confirmat participarea elevi din 14 unități liceale, ce au obținut titlul de Miss & Mister Boboc la nivelul fiecărui liceu din județ.

Au participat perechile finaliste de la următoarele unităţi şcolare:

Liceul Tehnologic „Iorgu Virnav Liteanu” – Liteni, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul Naţional „Petru Rareş” – Suceava, Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir”, Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” – Suceava, Colegiul „Andronic Motrescu” Rădăuţi, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” – Suceava, Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” – Suceava, Colegiul de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, Liceul cu Program Sportiv Suceava, Liceul Tehnologic „Mihai Eminescu” din Dumbrăveni, Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava.

Concurenţii au parcurs 5 probe: defilare în ținute de zi, proba de dans, de perspicacitate, şi prezentarea ținutelor de seară, presărată cu întrebări de cultură generală.

Pauzele concursului au fost încântate de elevii: Cercului de dans al Palatului Copiilor Suceava, coordonați de doamna profesoară dr. Aida Petrea; dansuri oferite de elevii Școlii de dans Inte-Rob Studio coordonați de coregrafii Robert Catargiu și Georgiana Constantinescu, elevii Ansamblului Kolomeica al Colegiului Tehnic „Lațcu Vodă” din Siret coordonați de doamna prof. Zirca Ianoș ce au încânta publicul foarte numeros cu dansuri ucrainene și muzică folk; moment de stand-up și muzică ușoară de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, coordonate de doamna prof. Angela Rabei și, foarte multe dansuri prezentate de elevii liceelor sucevene.

Clasamentul final:

–    Miss Bucovina – Iacob Delia – Liceul Tehnologic „Iorgu Vîrnav Liteanu” Liteni;

–    Mister Bucovina – Bercea Andrei – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava;

–    Locul I – Anton Denisa – Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava;

–    Locul I – Morariu Alexandru – Colegiul Național de Informatică „Spiru Haret” Suceava;

–    Locul II – Grețcu Lorena – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Suceava;

–    Locul II – Mihaiuc Eduard – Colegiul Tehnic „Andronic Motrescu” Rădăuți;

–    Locul III – Scheuleac Nicoleta – Liceul cu Program Sportiv Suceava;

–    Locul III – Tiron David – Colegiul „Alexandru cel Bun” Suceava;

–    Miss Popularitate – Vornicu Flavia – Colegiul „Alexandru cel Bun” Suceava;

–    Mister Popularitate – Pintilie Artur – Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava;

–    Miss Dance – Tihulcă Mateia de la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava;

–    Mister Dans – Bujorean Antoniu – Colegiul Național „Petru Rareș” Suceava;

-Miss Originalitate – Lungu Mirela de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava;

– Mister Originalitate – Bujorean Adi de la Liceul „Mihai Eminescu” Dumbrăveni;

Ceilalți concurenți au primit mențiune din partea juriului.

Juriul concursului:

•        preşedintele juriului: prof. Loredana-Mihaela Ceică – inspector școlar Arte;

•        prof. Narcisa Daniela Ştefănecu – inspector școlar și vicepreședinta Asociației „EUROACTIV”;

•        prof. dr. Aida Petrea – profesor de dans la Palatul Copiilor Suceava;

•        Robert Catargiu – director la Școala de Dans InteRob Studio Suceava;

•        Raluca Filimon de la Salon Beauty Studio Suceava;

•       Ciprian Harja – Alka România


Intră acum și în grupul de