În acest weekend, la Iulius Mall: Bursa Generală a Locurilor de Muncă și ateliere de creație pentru copii


Intră acum și în grupul de

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Suceava organizează la Iulius Mall vineri, 12 mai, Bursa Generală a Locurilor de Muncă, cel mai important târg de joburi de peste an. Și tot în acest weekend, nu uita să îl iei pe cel mic cu tine pentru că la atelierul de creație din Iulius Mall copiii au prilejul să își exprime potențialul creativ și să redescopere plăcerea jocului, învățând să modeleze cu mult tact plastilina și să creeze propria decorațiune.

VineriIulius Mall este gazda Bursei Generale a Locurilor de Muncă, un eveniment devenit tradiție, care oferă, an de an, șanse reale de angajare în domenii diverse și pentru toate categoriile de persoane.

Organizatorii de la AJOFM Suceava le oferă celor tineri, viitori absolvenți ai promoției 2023, o oportunitate de a întâlni potențiali angajatori și de a beneficia de consiliere și orientare în carieră. De asemenea, vor fi disponibile standuri de suport pentru persoanele cu diferite vulnerabilități de inserție pe piața muncii, precum şi cursuri de calificare gratuite, destinate persoanelor fără venituri. Specialiștii AJOFM vor oferi informații despre rețeaua EURES, mecanismul de subvenționare în economia socială, despre subvenții pentru angajatori prin ucenicia la locul de muncă, transparență și integritate în administrația publică și multe altele.

Ca de fiecare dată, Iulius Mall Suceava îi așteaptă pe cei mici la atelierele de creație. Descoperă miracolul copilăriei împreună cu micuțul tău, în fiecare sâmbătă, prin intermediul activităților puse la dispoziție de cei de la Creativ&DecoCopiii cu vârsta între 3 și 12 ani sunt invitați, în intervalul orar 14.00-16.00, în zona culoarului Kids, pentru activități practice și recreative. De această dată, vor decora un set de rame din lemn, învățând să modeleze cu mult tact plastilina și să creeze propria decorațiune. Tot ce au nevoie este entuziasmul și un dram de încredere pentru a-și pune imaginația la lucru. Participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, iar înscrierile se realizează la Centrul Info, în ziua desfășurării evenimentului.


Intră acum și în grupul de