Personalități marcante participă la ediția din acest an a conferinței “Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law“ organizată de Facultatea de Drept şi Științe Administrative din cadrul USV


Intră acum și în grupul de

În perioada 15-17 iunie 2023, Facultatea de Drept şi Științe Administrative din cadrul Universității “Ștefan cel Mare” din Suceava, organizează cea de-a opta ediție a Conferinței “Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law“. Manifestarea științifică păstrează tradiția evenimentelor științifice precedente, reunind personalități marcante din România și din străinătate. 

În cadrul conferinței vor fi abordate probleme referitoare la provocările crizei umanitare resimțită la nivel european, obstacolele întâmpinate în sfera apărării drepturilor omului și a statului de drept, perspective juridice și sociale în administrația centrală și locală, impactul noilor tehnologii în perioada postpandemică, precum și valorile etice în contextul crizelor.

În data de 17 Iunie 2023 se va desfășura sesiunea științifică „Educație, lege, drept, dreptate” care se dorește a fi o sesiune de dezbateri, în contextul în care societatea românească face eforturi pentru o maturizare necesară, în care mediul juridic ar putea să aibă o contribuție importantă și esențială la aceasta, în care se dorește ca sintagma „stat de drept” să nu fie doar un enunț în cărțile și revistele de specialitate, ci o normalitate și o stare de fapt.

În armonie cu alocuțiunile distinșilor invitați organizatorii doresc să provoace și o sesiune de dezbateri generatoare de idei pe care o apreciază necesară și utilă pentru că se dorește să fie ascultate puncte de vedere și argumente și își propun unele concluzii pe care Agora, dar și fiecare dintre participanți, să le treacă prin filtrul propriu, asimilându-le sau nu, în funcție de criterii și credințe proprii.

 Speakeri sesiune științifică „Educație, lege, drept, dreptate”

 –             Conf. univ. dr. Camelia Ignătescu, decan, Facultatea de Drept și  Științe Administrative, Universitatea „Ștefan cel Mare”  din Suceava

–              Av. Mihai Ștefănoaia, Cabinet de avocatură Ștefănoaia Mihai

–              Prof. univ. dr., av. Mihai Adrian Hotca, fondator și Managing Partner, Hotca, Neagu, Sitaru și Asociații – Discursul persuasiv

–              Av. dr. Florentin Țuca, Managing Partner, Țuca Zbârcea și Asociații – Sugrumarea libertātii de expresie în lumea contemporanā

–              Executor Judecătoresc Sarmis Campulungeanu, Președinte, Camera Executorilor Judecătorești Suceava

–              Jud. Cătalin Brânză , Președinte, Tribunalul Suceava

–              Jud. Titiana Adriana Ilieș, Președinta Curții de Apel Suceava

–              Notar Ioan Lostun, Președinte, Camera Notarilor Publici Suceava

–              Prof. univ. dr. Ioan Chelaru, Președinte, Uniunea Juriștilor din România

–              Av. Augustin Zăbrăuțanu, fondator și coordonator, Zăbrăuțanu, Popescu & Asociații

–              Av. Liviu Mihai, decan, Baroul Suceava

–              Bogdan Niculae, Director de vânzări INDACO – „Dezvoltarea și implementarea unor algoritmi inovativi care să permită utilizatorilor să identifice rapid răspunsuri relevante în urma analizei unor volume mari de date”, cod SMIS 2014+142474, în cadrul Programului Operațional Competitivitate 2014-2020, AXA prioritară 2, Acțiunea 2.2.1. „Sprijinirea creșterii valorii adăugate generate de sectorul TIC și a inovării”

Promotori ai sesiunii științifice „Educație, lege, drept, dreptate” din cadrul conferinței internaționale “Ethical and Social Dimensions in Public Administration & Law“:

– Editura Universul Juridic

– Hotca, Neagu, Sitaru & Asociații

– Cabinet Avocat Mihai Ștefănoaia

– Alpha Bank 

– Tudor. Personal Tailor

– Indaco Systems 

Participarea la sesiunea științifică „Educație, lege, drept, dreptate”  din cadrul conferinței este GRATUITĂ.


Intră acum și în grupul de