Intră acum și în grupul de
Sala mare a Casei de Cultură din municipiul reşedinţă de judeţ s-a dovedit a fi mult prea mică pentru toţi sucevenii dornici să se întâlnească cu Dan Puric.
Renumitul actor şi scriitor revine în Suceava la doar o lună distanţă, dar se pare că sucevenii nu se satură de el, de vorbele sale curate şi sincere pentru că “Dan Puric este omul frumos pe care-l aşteaptă toată lumea, care deschide nişte orizonturi deosebite în perspectiva noastră de români şi ortodocşi, iubit de toată lumea, fapt demonstrat şi de cererea foarte mare de invitaţii”, a declarat în exclusivitate pentru NewsBucovina.ro, pr. Viorel Vârlan.
Subiectul ales pentru sâmbătă nu este unul întâmplător, DESPRE MARTIRI existând în egală măsură pe cât de multe cunoştinţe pe tot atâtea enigme, lucruri ascunse şi întâmplări uitate.
“Se doreşte dacă vreţi recuperarea memoriei colective, aducerea aminte de o perioadă de tristă amintire şi pomenire, de oameni deosebiţi care au suferit sau au murit, pentru demnitate, credinţă şi neamul românesc. Multe lucruri se ştiu, alţii doresc ca multe lucruri să se şteargă, dar dacă ne uităm trecutul nu suntem vrednici de viitor”, a mai adăugat preotul paroh.
Intrarea publicului la eveniment este gratuită, dar se va face doar pe bază de invitație, care poate fi obținută la Biserica ”Nașterea Maicii Domnului” din Suceava (în spatele Palatului de Justiţie din Suceava).
Manifestarea este organizată de Parohia ”Nașterea Maicii Domnului” din Suceava și de Fundația ”In Memoriam”.