Acasă Evenimente Primaria Suceava pune si ea umarul la realizarea Festivalului de Arta Medievala...

Primaria Suceava pune si ea umarul la realizarea Festivalului de Arta Medievala „Stefan cel Mare” (VIDEO)


Intră acum și în grupul de


Municipalitatea suceveană va susţine Festivalul de Artă Medievală “Ştefan cel Mare” de la Suceava, aflat sub coordonarea Muzeului Bucovinei, cu suma de un miliard de lei vechi, restul fondurilor financiare necesare bunei derulări venind din partea conducerii judeţene şi sponsorizări.

“Este un festival de tradiţie şi cred că trebuie să facem toate eforturile necesare pentru a-l păstra. Ne identifică din punct de vedere cultural, practic făcând parte din calendarul acţiunilor culturale din municipiu şi sperăm să fie o reuşită aşa cum a fost şi în alţi ani”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri.



După trei ediţii consecutive, Festivalul de artă medievală a fost suspendat pe parcursul anului trecut când criza economică şi inundaţiile care au lovit judeţul Suceava au făcut imposibilă realizarea lui.

Şeful administraţiei locale sucevene speră ca acest festival, care va avea loc în perioada 11-14 august a.c., să atragă şi un număr cât mai mare de turişti în municipiul reşedinţă de judeţ.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version