Intră acum și în grupul de
Expoziţia reprezintă practic selecţia celor mai bune fotografii realizate de către fotograful Sorin Onişor împreună cu alţi tineri fotografi pe parcursul ultimului an. Fotografiile au fost surprinse în taberele organizate de artist în diverse zone ale ţării precum: Bucovina, Maramureş, satele săseşti din Sibiu, bisericile rupestre şi vulcanii noroioşi din Buzău, Delta Dunării etc. Potrivit artistului Sorin Onişor, expoziţia reprezintă un semnal de alarmă, o încercare de a atrage privitorii în lupta pentru conservarea peisajelor şi a zonelor neatinse, pentru valorificarea tradiţiilor satului românesc, a meşteşugurilor tradiţionale, precum şi a riturilor ţăranilor simpli care cultivă pământul de mii de ani.
După ce a făcut un scurt rezumat al vieţii şi al începuturilor hoinărelii sale prin ţară, Sorin Onofraş le-a dezvăluit celor prezenţi la vernisaj: „Probabil că asistăm la ceea ce se numeşte << cântecul de lebădă >> al satului românesc care este plin de frumuseţi, dar care din păcate, după ce se vor mai stinge câteva generaţii, el nu va mai arăta la fel. Am apucat să iau cu mine şi alţi oameni care locuiesc în zona urbană şi nu ştiau cât de frumoasă poate fi o poveste la încă o stradă de la o şosea principală, europeană sau naţională, care traversează satele româneşti. Trebuie doar să te opreşti, să uiţi de drumul tău şi să evadezi în frumoasa lume rurală care există în ţara noastră”, a relatat Sorin Onişor. Tot de la el am aflat că fotografiile expuse luni seara pe simeze au fost realizate în urma a şase-şapte astfel de workshop-uri prin ţară.
Alături de cele două călăuze, după cum se autodenumesc, Sorin Onişor şi Ionel Onofraş, au participat cu fotografii în expoziţie şi următorii 15 hoinari: Ionuţ Tabarcea, Gina Buliga, Dan Simoaica, Alex Popa, Cristian Dumitru, Ana Marie Tanasie, Daniel Penciuc, Camelia Grigor, Nurdangul Irving, Dana Constantinescu, Florin Bogasieru, Monica Simona Calfa, Sandu Roxana Terezia, Laurian Ghiniţoiu şi Ovidiu Cristian Covatariu.
Expoziţia va fi deschisă publicului sucevean până la data de 14 august 2011.