Intră acum și în grupul de
Librăria Cărtureşti din Iulius Mall Suceava va găzdui vineri, 9 decembrie 2011, de la ora 17:00, în ceainărie, un workshop de iniţiere în arta realizării cărţilor, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii librăriei sucevene.
“Deşi dată uitării astăzi, legătoria de cărţi rămâne un valoros instrument pentru toţi cei care doresc să-şi creeze agende, albume de fotografii personalizate, să transforme o carte într-un obiect de artă sau să-şi conserve cărţile vechi”, se arată în comunicat.
Proiectul este realizat în parteneriat cu Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, Palatul Copiilor Suceava şi Muşatinii S.A.
“Înscrierile se pot face prin e-mail: sv_mall@carturesti.ro, sau la numărul de telefon: 0732/003.049 sau direct la librărie”, transmit organizatorii evenimentului.