“Indragostiti de carti, la Carturesti”, in Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

După ce anii trecuţi i-am pus pe Valentin şi Dragobete să se lupte pentru inimile fetelor, în 2012 abordăm perioada „amoroasă” a anului cu o altă campanie: ÎNDRĂGOSTIŢI DE CĂRŢI, se arată într-un comunicat de presă remis din partea reprezentanţilor Librăriei Cărtureşti, situată în incinta Iulius Mall Suceava.

„Pentru că, nu-i aşa, sunt şi cărţi de care ne îndrăgostim. Şi mai sunt cărţi din care putem învăţa câte ceva despre iubire. Cărţi cu care, iubind sau suferind din dragoste, rezonăm adânc. Pe unele din ele am vrea să le împărtăşim cu oamenii de lângă noi.
În perioada 14-24 februarie veţi găsi în fiecare librărie Cărtureşti un stand cu cărţi << îndrăgostite >> . Plusăm şi cu câteva filme de referinţă, două-trei ceaiuri pentru aromă şi muzică de ascultat în fundal. Tot în această perioadă răsplătim orice cumpărătură făcută la noi cu un CUPON DE REDUCERE pe care-l puteţi face cadou cui doriţi. Pentru că, ne place să credem, << CÂND ÎŢI IEI CEVA DE LA NOI, TE GÂNDEŞTI ŞI LA CEI DRAGI >> , se transmite în document.


Intră acum și în grupul de