Intră acum și în grupul de
Potrivit acesteia, expoziţia cuprinde lucrări de pictură, grafică şi artă decorativă semnată de membrii filialei U.A.P. Suceava şi face parte din programul Festivalului Internaţional “Artă şi Tradiţie în Europa”, ediţia a III-a.
“În cadrul vernisajului vor avea loc o serie de dialoguri pe tema expoziţiei la care sunt invitaţi jurnaliştii – Tiberiu Cosovan, Doina Cernica şi prof. phiholog Laura Lehaci. Expoziţia va fi deschisă publicului până în data de 4 aprilie 2012”, se arată în documentul citat.