Atelier de vacanta, la Libraria Carturesti. Detalii aici


Intră acum și în grupul de

Librăria Cărtureşti din incinta Iulius Mall Suceava îi cheamă pe cei mici, începând din data de 26 iunie şi până în 30 august 2012, la Atelierul de vacanţă, informează Cristina Iacob.

Potrivit acesteia, în fiecare marţi, de la ora 18:30 va avea loc manifestarea intitulată Seara de poveşti – dedicată celor mai mititei – “Vom asculta poveşti şi vom ilustra fragmente din cărţi îndrăgite, care se găsesc în librărie, vom desena, vom asculta muzică și ne vom răcori cu ceai rece, alături de fursecuri şi alte bunătăţi. Coordonatorul acestei activităţi va fi Ilinca Rusu (psiholog).

Deopotrivă, joi, de la ora 18:30, vom organiza Ateliere de comunicare – destinate copiilor între 9 şi 12 ani. Aceste ateliere au menirea de a-i ajuta pe copii să se cunoască şi să comunice mai bine şi sunt destinate, în egală măsură, atât copiilor timizi, cărora le oferă posibilitatea de a-şi învinge timiditatea şi a-şi << construi >> îndrăzneala, cât şi copiilor extrem de volubili, cărora le oferă posibilitatea de a descoperi ce dar minunat este acela de a asculta ce spun cei din jurul lor şi de a-i stimula să-i asculte şi să-i simtă pe ceilalţi. Coordonatorul acestei activităţi va fi Cristina Onofrei (profesor formator)”, arată Cristina Iacob.


Intră acum și în grupul de