Acasă Evenimente Hramul istoric al Mănăstirii Putna – Adormirea Maicii Domnului, a început prin...

Hramul istoric al Mănăstirii Putna – Adormirea Maicii Domnului, a început prin aducerea spre închinare a moaștelor Sfântului Ierarh Iacob Putneanul

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Mănăstirea Putna își serbează, între 14 și 17 august 2026, hramul istoric al Adormirii Maicii Domnului. Timp de peste cinci veacuri, ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare a rămas un loc de rugăciune, de mărturisire a credinței și un reper al culturii și identității românești.

Sărbătoarea a început vineri, 14 august, dimineața, prin aducerea spre închinare a moaștelor Sfântului Ierarh Iacob Putneanul din Paraclisul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” în baldachinul din incinta mănăstirii. Seara, credincioșii sunt așteptați la Slujba Privegherii, în cadrul căreia se va cânta Prohodul Maicii Domnului.

Ziua cea mare a hramului, sâmbătă, 15 august, va fi încununată de Sfânta Liturghie arhierească. La sfintele slujbe vor sluji Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie Fahd, Mitropolit de Latakia (Patriarhia Antiohiei și a Întregului Orient), Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

În seara aceleiași zile se va săvârși Slujba Privegherii la Duminica a XI-a după Rusalii și la pomenirea Sfinților ctitori ai Mănăstirii Putna. În cadrul slujbei se va pune și rânduiala înnoirii bisericii, slujbă care se săvârșește în ajunul sfințirii unei biserici.

Duminică, 16 august, programul liturgic începe cu Slujba Acatistului Sfinților Martiri Brâncoveni, urmată de Sfânta Liturghie arhierească, săvârșită de arhiereii menționați. După Liturghie va fi oficiat parastasul pentru ctitorii mănăstirii. De la ora 17:00, la Metocul „Acoperământul Maicii Domnului” din Poiana Jiji, va avea loc sfințirea bisericii.

Sărbătorirea se încheie luni, 17 august, când sfintele moaște ale Sfântului Ierarh Iacob Putneanul vor fi duse înapoi în Paraclisul „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”.

Programul complet al hramului

Vineri, 14 august • 09:00 – Aducerea spre închinare a moaștelor Sfântului Ierarh Iacob Putneanul • 18:00 – Slujba Privegherii cu Prohodul Maicii Domnului

Sâmbătă, 15 august – Adormirea Maicii Domnului • 01:00 – Sfânta Liturghie în biserica voievodală • 07:00 – Slujba Acatistului Maicii Domnului • 08:30 – Sfânta Liturghie arhierească • 18:00 – Slujba Privegherii la Duminica a XI-a după Rusalii și la pomenirea Sfinților ctitori; rânduiala înnoirii bisericii

Duminică, 16 august • 07:00 – Slujba Acatistului Sfinților Martiri Brâncoveni • 08:30 – Sfânta Liturghie arhierească • 11:45 – Parastas pentru ctitorii Mănăstirii Putna • 17:00 – Sfințirea bisericii de la Metocul „Acoperământul Maicii Domnului” din Poiana Jiji

Luni, 17 august • 09:00 – Ducerea moaștelor Sfântului Ierarh Iacob Putneanul înapoi în paraclis

Pelerini din întreaga țară și din Bucovina sunt așteptați la Putna, pentru a se închina moaștelor, a se ruga și a trăi împreună momentele de har ale acestui mare praznic.


Intră acum și în grupul de