Acasă Evenimente Moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, aduse în premieră în Bucovina....

Moaștele Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea, aduse în premieră în Bucovina. Vor poposi la Parohia Stejari din Suceava

Sfintele Moaște ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea vor fi aduse duminică, 6 septembrie 2026, pentru prima dată în pelerinaj în Bucovina, la Parohia „Sfinții Părinți Ioachim și Ana” – Stejari, din municipiul Suceava.

Racla va poposi la Suceava cu binecuvântarea Patriarhului Daniel și a arhiepiscopului Calinic al Sucevei și Rădăuților. Slujba de primire și procesiunea vor fi oficiate de episcopul-vicar Damaschin Dorneanul, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Sunt așteptați monahi și monahii din Moldova, reprezentanți ai autorităților și credincioși.

Moaștele vor rămâne spre închinare în paraclisul parohiei până miercuri, 9 septembrie. Paraclisul va fi deschis permanent pe toată durata pelerinajului.

Pelerinajul se încheie pe 9 septembrie, de hramul parohiei, sărbătoarea Sfinților și Drepților Părinți Ioachim și Ana. Sfânta Liturghie va fi săvârșită de episcopul ortodox român al Ungariei, Siluan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

Parohia Stejari construiește o biserică nouă, închinată ocrotitorilor săi. Donatorii pot sprijini lucrarea în contul RO86 RNCB 0234 1811 9124 0001 (BIC/SWIFT: RNCBROBU), titular Parohia „Sf. Părinți Ioachim și Ana” – Stejari, Suceava, sau la telefon 0756 277 365. Anunțul a fost semnat de preotul paroh Andrei Mocanu.


Intră acum și în grupul de