Expozitie “Muzee in aer liber” Suceava-Cernauti, la Muzeul de Stiintele Naturii


Intră acum și în grupul de

Muzeul de Ştiinţele Naturii din Suceava va găzdui vineri, 17 august 2012, de la ora 11.00, vernisajul expoziţiei “MUZEE ÎN AER LIBERSUCEAVACERNĂUŢI, desfăşurată în cadrul proiectului “Moştenire tradiţională comună – Element de promovare europeană” MIS ETC 710, proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Comun România-Ucraina-Republica Moldova 2007-2013, informează reprezentanţii Muzeului Bucovinei, într-un comunicat de presă.

Potrivit acestora, Muzeul Bucovinei împreună cu partenerul român – Consiliul Judeţean Suceava şi partenerul ucrainean Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi desfăşoară din data de 12 aprilie 2011 şi până în data de 11 octombrie 2012, proiectul transfrontalier MOŞTENIRE TRADIŢIONALĂ COMUNĂELEMENT DE PROMOVARE EUROPEANĂ, cod MISETC – 710, cu o valoare a grantului de 134.700 EUR.

“Obiectivul general al proiectului constă în dezvoltarea cooperării transfrontaliere în vederea relevării moştenirii culturale comune prin îmbunătăţirea cunoaşterii reciproce între instituţiile de cultură de profil muzeistic, aflate de o parte şi de alta a graniţei.

Obiectivele specifice urmărite şi atinse prin activităţile proiectului constau în: realizarea unui transfer de cunoştinţe şi experienţă în domeniul evidenţei patrimoniului arhitectural tradiţional între 15 specialişti etnografi, români şi ucraineni, din cele două muzee în aer liber – Muzeul Satului Bucovinean şi Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi; valorificarea şi promovarea în comun, de către cele două instituţii muzeale în aer liber (Muzeul Satului Bucovinean din cadrul Muzeului Bucovinei şi Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi), a patrimoniului cultural arhitectural deţinut prin îmbunătăţirea ofertei muzeistice şi stimularea interesului potenţialilor vizitatori în zona transcarpatică”, menţionează reprezentanţii Muzeului Bucovinei.

În document se arată că cele două muzee partenere au derulat acţiuni de promovare şi de valorificare ştiinţifică şi cultural-educativă a patrimoniului muzeal deţinut, ceea ce a dus la următoarele rezultate: elaborarea unui catalog trilingv în 4.000 de exemplare (română, ucraineană, engleză) care redă în paginile sale tipuri de gospodării specifice, interioare, mobilier tradiţional, ansambluri şi construcţii tradiţionale; realizarea a 5.000 de vederi – seturi de câte 5 pentru obiectivele de arhitectură populară din cele două muzee în aer liber; realizarea a 10.000 de pliante de prezentare a celor două muzee în aer liber.

“Alături de acestea, a fost creat un site cu variantă în limba română, engleză şi ucraineană, pentru promovarea activităţilor proiectului şi diseminarea rezultatelor acestuia – www.muzeeinaerliber.ro – care pe lângă informaţiile despre proiect prezintă toate obiectivele de arhitectură populară deţinute de cele două muzee în aer liber implicate în proiect. Pe lângă informaţiile şi imaginile cu obiectivele tradiţionale, instalaţii, interioare ţărăneşti vizitatorul are ocazia să acceseze panorame cu cele mai reprezentative obiective din cele două muzee; De asemenea au fost realizate două hărţi publicitare pentru cele două muzee în aer liber, prevăzute cu sistem de iluminare, care sunt amplasate la intrarea din cele două muzee; achiziţionarea a 70 de aparatele de ghidaj audio şi 70 de licenţe soft pentru ghidaj (câte 35 pentru fiecare din cele două muzee în aer liber implicate în proiect). Aparatele audio-guide, achiziţionate în cadrul proiectului, vor asigura un sistem de ghidaj audio-video-text trilingv (română, ucraineană şi engleză) performant care va duce la îmbunătăţirea calităţii serviciilor muzeale, facilitând accesul publicului vizitator la informaţia şi semnificaţia culturală a obiectivelor muzeale. Sistemul este o metodă foarte des folosită în muzeele din Europa, “ghid la purtător” vocea înregistrată ţinând loc de ghid; realizarea a 100 roll-upp–uri care prezintă imagini cu obiectivele de arhitectură tradiţionale, interioare ţărăneşti, obiecte de uz casnic şi gospodăresc, ţesături şi imagini din cele două muzee în aer liber. Roll-upu-rile vor fi expuse în două expoziţii organizate la Suceava şi Cernăuţi. Expoziţia de la Cernăuţi se desfăşoară în sediul Administraţiei Centrale de Stat Cernăuţi în perioada 12 iulie -12 august 2012”, precizează reprezentanţii instituţiei sucevene.

Ei afirmă că la Suceava expoziţia “MUZEE ÎN AER LIBERSUCEAVACERNĂUŢI se va desfăşura la Muzeul de Ştiinţele Naturii în perioada 17 august – 16 septembrie 2012 şi va fi vernisată în data de 17 august 2012, de la ora 11.00.

În cadrul expoziţiei vor fi lansate şi distribuite catalogul trilingv (română – ucraineană şi engleză) MUZEE ÎN AER LIBER / SUCEAVACERNĂUŢI şi seturile de vederi.

“Cu acest prilej va fi prezentat şi noul sistem de ghidaj audio de care va dispune atât Muzeul Satului Bucovinean, cât şi Muzeul Regional de Arhitectură Populară şi Trai din Cernăuţi.

Proiectul îşi propune să apropie instituţii de cultură – muzee aflate de o parte şi de alta a graniţei şi să consolideze relaţiile interumane prin organizarea şi desfăşurarea de acţiuni comune care urmăresc cunoaşterea, valorificarea şi promovarea patrimoniului cultural existent de o parte şi de alta a frontierei”, se arată în comunicat.


Intră acum și în grupul de