Cea de-a XIII-a ediție a Festivalului „Simfonii de Toamnă” s-a încheiat sâmbătă, 5 septembrie 2026, pe esplanada Casei de Cultură din Suceava, după prima desfășurare pe două zile din istoria evenimentului.






Organizatorii, Rotary Club Suceava-Bucovina și KIMARO Entertainment, au anunțat luni, 7 septembrie, că festivalul a reunit mii de spectatori și a fost un moment de referință pentru viața culturală a județului.
Evenimentul, sprijinit de Primăria Municipiului Suceava și de Consiliul Județean Suceava, a avut loc pe 4 și 5 septembrie. Pe scenă au urcat soprana Angela Gheorghiu, aflată pentru prima dată într-un concert în Moldova natală, alături de Orchestra Operei Naționale Române din Iași, dirijată de Ciprian Teodorașcu.
În program a fost și show-ul „Hyperborea”, semnat de Edward Maya, cu Orchestra Hyperborea, dirijor Simona Strungaru, și cu suceveanca Alessia Pop, câștigătoarea emisiunii „Vocea României” 2025.
„Le mulțumim din tot sufletul miilor de suceveni care au fost alături de noi pe esplanada Casei de Cultură și au transformat aceste două seri într-o adevărată sărbătoare a comunității noastre. Căldura și entuziasmul dumneavoastră au dat viață fiecărui moment muzical, dovedind încă o dată că Suceava este un oraș care iubește și susține cultura de înaltă calitate. Aplauzele dumneavoastră au fost cea mai frumoasă răsplată pentru artiști și cea mai puternică motivație pentru noi, organizatorii, de a continua această frumoasă tradiție an de an”, a declarat Florin Hrebenciuc, președintele Rotary Club Suceava-Bucovina.
Premiu pentru educație și proiecte comunitare
În cadrul festivalului, Fundația Umanitară ASSIST a decernat Premiul de Excelență în Educație directoarei Colegiului Național „Petru Rareș” Suceava, prof. Daniela Dungeanu. Fundația a fost partener al ediției și a susținut, potrivit organizatorilor, trei direcții: recunoașterea performanței în educație, proiecte cu impact pe termen lung și promovarea tinerilor artiști suceveni.
Publicul a putut vedea rezultatul unei campanii umanitare anterioare a fundației – modernizarea Auditoriumului „Ion Carp Fluierici” al Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”. Pentru acest an, sprijinul se îndreaptă către proiectul comunitar „Parcul Inimii”, un spațiu multifuncțional în aer liber destinat mișcării și socializării.
Sponsori și parteneri
Sponsorii principali ai ediției au fost DoarBăi.ro, Symmetrica și Atlantis Gold. Organizatorii au mulțumit și Consiliului Județean Suceava și Primăriei Municipiului Suceava pentru sprijinul instituțional.
Evenimentul a fost organizat de Rotary Club Suceava-Bucovina și KIMARO Entertainment. Printre susținători și parteneri s-au numărat Fundația Umanitară ASSIST, Symmetrica, Monolith by Rodolith Group, Lider Servicii, Atlantis Gold, Hotel Sonnenhof, Garanti BBVA, Bermas, TehnoWorld, Darex, Anytime by Interamerican, Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, Fan Courier, Expertware, Ritmic, Railex, DPD, Recrex, Vodafone, Dumisil Impex, Interconti, Topscav, Loial, Emiras Symphony Orchestra – Frații Mihăilă, Calcarul, Evesicran, Sercom, General Construct, Amtramicons, Suct, Promo Plus, Ursa Mare, Gamar, Euroluc, Rotary District 2241, Management Account, Market Albina, Florăria Queen, Brădet Residence, Adria Styl Salon & Beauty Concept și Bianca Ripan Fashion Designer. Parteneri media: Magic FM, Rock FM și Kiss FM.Manager de proiect din partea Rotary Club Suceava-Bucovina a fost Ioan Dan Cușnir.
Intră acum și în grupul de





