Primul weekend din octombrie aduce la Iulius Mall Suceava teatru inspirat din poveștile copilăriei, provocări, ateliere și o incursiune în lumea tehnologiei. Cei mici sunt invitați să se bucure de un spectacol plin de umor, să-și pună imaginația la lucru în cadrul unui atelier de creație și să exploreze universul roboticii prin joc. Iar pentru cei pasionați de șah, sâmbăta vine cu o competiție dedicată strategiei și mutărilor spectaculoase. Accesul la evenimente este gratuit.
Ești pregătit să le faci galerie tricolorilor? Vinerea aceasta, de la ora 20.00, fotbalul se mută pe marele ecran din parcul Iulius Mall Suceava, unde România întâlnește Polonia în noul sezon din Liga Națiunilor. Vino alături de prieteni să-ți susții echipa favorită!
Sâmbătă, cei mici se bucură de un program dedicat jocului, creativității și poveștilor. Între orele 10.00 și 14.00, în zona Reserved, pasionații de șah sunt așteptați la concursul „Șah în școală”, organizat cu ocazia Zilei Mondiale a Educației, sărbătorită în fiecare an pe 5 octombrie.
De la ora 16.00, în aceeași zonă, un cocoș curajos pornește într-o aventură plină de peripeții în spectacolul de teatru „Punguța cu doi bani”, inspirat din celebra poveste a lui Ion Creangă. Întâlnirea cu boierul lacom aduce o doză bună de magie și umor pentru cei mici.

Tot sâmbătă, între orele 17.00 și 19.00, copiii își pot pune imaginația la lucru în cadrul unui atelier de creație, unde vor realiza o decorațiune de toamnă în formă de dovleac. Activitatea va avea loc tot în zona Reserved. Iar seara, de la ora 20.00, pe ecranul din parc, publicul va putea urmări un nou episod dintr-un reality show popular.

Duminică, 4 octombrie, tehnologia și creativitatea se întâlnesc într-o experiență dedicată copiilor curioși. Între orele 11.00 și 17.00, în zona Stradivarius, Royal Engineers îi invită pe cei mici să descopere lumea roboticii printr-o serie de ateliere interactive. Activitatea este organizată în patru zone, fiecare cu propriile provocări. Pentru micii exploratori va fi amplasat și un teren de robotică, unde participanții vor vedea cum ideile descoperite în cadrul atelierelor prind viață și se transformă în soluții concrete.
Vino la Iulius Mall Suceava și bucură-te de un weekend cu povești, jocuri, creativitate și multă curiozitate!





