Credincioșii din Bucovina vor avea posibilitatea să se închine, în premieră, la un fragment din moaștele Sfintei Cuvioase Matrona cea Oarbă, în perioada 9-12 noiembrie 2026, la Biserica „Sfântul Mucenic Mina” din cartierul sucevean Obcini, cu prilejul hramului lăcașului de cult.

Potrivit unui anunț transmis de Parohia „Sfântul Mucenic Mina”, pelerinajul este organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților.
Alături de fragmentul din cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Matrona cea Oarbă va fi adusă și icoana Maicii Domnului „Aflarea celor pierduți”, înaintea căreia sfânta s-a rugat de-a lungul vieții sale.
Organizatorii subliniază caracterul special al acestui eveniment religios, arătând că este pentru prima dată când fragmentul de moaște păstrat în Paraclisul Sfinților Tămăduitori părăsește Mănăstirea Schitul Darvari pentru a ajunge în Bucovina și pentru a fi pus spre închinare credincioșilor din această zonă a țării.
Potrivit reprezentanților parohiei, numeroase mărturii ale credincioșilor vorbesc despre ajutorul primit prin rugăciunile adresate Sfintei Cuvioase Matrona, fiind amintite vindecări, sprijin în situații dificile și împlinirea unor cereri considerate de folos sufletesc.
Parohia a transmis mulțumiri starețului Mănăstirii Schitul Darvari, protosinghelul Arsenie Irimiea, pentru acceptarea invitației și pentru facilitarea aducerii moaștelor la Suceava.
„Ne rugăm Domnului ca, pentru mijlocirile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfintei Cuvioase Matrona și ale Sfântului Mare Mucenic Mina, să le dăruiască tuturor pelerinilor și închinătorilor mângâiere în încercări, întărire în suferință, pace sufletească și ajutor în cele de folos spre mântuire”, se arată în mesajul transmis de preotul Ciprian Blaga din cadrul Parohiei „Sfântul Mucenic Mina” Suceava.
Pelerinajul va avea loc în contextul sărbătorii hramului Bisericii „Sfântul Mucenic Mina”, unul dintre cele mai importante evenimente religioase ale comunității din cartierul Obcini.





