Acasă Evenimente Profesorul Vania Atudorei devine Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare”...

Profesorul Vania Atudorei devine Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va conferi miercuri, 14 octombrie 2026, titlul onorific de Doctor Honoris Causa profesorului Vania Atudorei, personalitate de prestigiu a mediului academic și științific internațional, originar din județul Botoșani.

Ceremonia va avea loc începând cu ora 11:00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt”, și reprezintă o recunoaștere a contribuției profesorului Vania Atudorei la dezvoltarea cercetării științifice, a educației și a cooperării internaționale.

Profesor la Collège de Maisonneuve din Montreal, Canada, Vania Atudorei are o carieră de aproape cinci decenii în domeniul microbiologiei și al industriilor farmaceutică, cosmetică și alimentară, precum și peste 35 de ani de experiență didactică internațională. Activitatea sa profesională s-a desfășurat în instituții și organizații din România, Elveția, Canada, Franța, Maroc, Mauritania și Tunisia.

Absolvent al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, unde a finalizat studiile de Biologie ca șef de promoție pe țară, acesta și-a continuat pregătirea și cercetarea în microbiologie la universități de prestigiu din Geneva, Neuchâtel și Québec. De-a lungul carierei, a ocupat funcții de conducere în laboratoare și companii din industria farmaceutică și alimentară și a fost implicat în proiecte internaționale de acreditare a laboratoarelor și de dezvoltare a învățământului superior.

Activitatea sa a fost recompensată cu numeroase distincții internaționale. Printre acestea se numără Medalia Jubileului de Diamant al Reginei Elisabeta a II-a, acordată în Canada în anul 2012, precum și Ordinul francez „Palmes Académiques”, în grad de Cavaler, primit în 2014. De asemenea, profesorul este Cetățean de Onoare al municipiului Botoșani.

Deși și-a construit cariera în străinătate, Vania Atudorei a rămas conectat la comunitatea din România. În 2007, a contribuit la înfrățirea municipiului Botoșani cu orașul canadian Laval, iar prin programul „O lună în Canada” a oferit elevilor și studenților români oportunitatea de a descoperi sistemul educațional și mediul cultural canadian.

Profesorul Vania Atudorei este și un colaborator apropiat al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, în special al Facultății de Inginerie Alimentară. De-a lungul anilor, acesta a susținut conferințe, workshopuri și activități de formare pentru studenți și cadre didactice în domenii precum microbiologia alimentară, siguranța alimentelor, controlul calității și standardele internaționale din industria agroalimentară. Totodată, a sprijinit dezvoltarea resurselor academice ale universității prin donații de cărți, materiale de specialitate și documente istorice valoroase.

Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava onorează o carieră dedicată științei și educației, precum și contribuția profesorului Vania Atudorei la consolidarea relațiilor academice și culturale dintre România și Canada.