Alianța Franceză din Suceava organizează sâmbătă, 7 noiembrie, de la ora 17:30, o nouă întâlnire în cadrul Salonului de lectură francofonă, proiect dedicat promovării literaturii, culturii și civilizației francofone.
Organizatorii arată că reuniunile au loc lunar și oferă participanților posibilitatea de a lua parte la dezbateri și schimburi de idei într-un cadru dedicat dialogului intelectual și pasiunii pentru spațiul cultural francofon. Fiecare întâlnire aduce în atenție autori și opere reprezentative, dar și teme de actualitate abordate din perspective diverse.
Tema ediției din luna noiembrie este „Femeia liberă: între libertate și fragilitate”, inspirată de romanul „Așteptându-l pe Bojangles” al scriitorului francez Olivier Bourdeaut. Cartea prezintă povestea unei familii marcate profund de afecțiunea psihică a mamei și explorează, cu sensibilitate, relația dintre libertate, iubire, excentricitate și fragilitatea umană. Romanul s-a bucurat de un succes important la nivel internațional, fiind tradus în numeroase limbi și adaptat pentru teatru și cinematografie.
Dimensiunea literară a întâlnirilor este completată de prezența unor invitați din domeniul artelor și al muzicii, aspect care contribuie la caracterul interdisciplinar al proiectului.
Activitățile sunt coordonate de prof. dr. Petronela Munteanu și prof. dr. Maria Cristina Hetriuc, cu sprijinul prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu, președinte de onoare al Alianței Franceze din Suceava, și al conf. dr. Mariana Șovea, directoarea instituției.
Salonul de lectură francofonă face parte din proiectul „Alianța Franceză din Suceava – motor de dezvoltare culturală a Bucovinei”, desfășurat cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, și s-a impus în ultimii ani ca unul dintre reperele vieții culturale francofone din municipiu.






