“MUZICA, INTRE STIINTA SI ARTA”, un nou proiect marca Biblioteca Bucovinei


Intră acum și în grupul de

muzicaBiblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, în parteneriat cu Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” din Suceava, lanseaza un nou proiect cultural pentru anii 2013-2014, intitulat MUZICA, ÎNTRE ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ, informează într-un comunicat de presă, directorul instituţiei sucevene, Gabriel Cărăbuş.

Potrivit acestuia, proiectul este destinat publicului amator de muzică clasică, în special tinerilor din şcolile şi facultăţile din Bucovina care doresc să-şi perfecţioneze educaţia muzicală şi să interpreteze piese ale unor compozitori români şi străini în faţa colegilor, profesorilor şi a altor participanţi la manifestări. “Fiecare eveniment din agenda proiectului va debuta cu o prelegere pe teme muzicale sau de interferenţe între muzică, ştiinţe şi arte, susţinută de prof. Elena Istrate, de la Colegiul de Artă << Ciprian Porumbescu >> , sau de alţi invitaţi şi se va încheia cu un microrecital muzical, în prim plan fiind tineri talentaţi din judeţul Suceava”, precizează Gabriel Cărăbuş.

El  mai arată că, prima ediţie a manifestării va avea loc luni, 21 ianuarie 2013, de la ora 17.30, la Sala de Artă “Elena Greculesi”. După prezentarea prof. Elena Istrate, intitulată sugestiv “Feţele Sunetului”, patru elevi talentaţi (Nicolae Constantinescu, Giorgiana Găitan, Ramona Slab şi Eugen Toboş) de la Colegiul de Artă ”Ciprian Porumbescu” vor susţine un microrecital.


Intră acum și în grupul de