“Mica Unire” va fi serbata la Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” din Suceava

Unirea 2013Biblioteca Bucovinei “I.G.Sbiera” din Suceava organizează joi, 24 ianuarie 2013, de la ora 15.00, în Sala de Artă “Elena Greculesi”, cu prilejul aniversării Micii Uniri, Simpozionul 24 ianuarie 1859 – Unirea Principatelor Romane, informează într-un comunicat de presă, directorul instituţiei sucevene, Gabriel Cărăbuş. Potrivit acestuia, invitaţii speciali ai evenimentului sunt: prof. univ. dr. Mihai Iacobescu şi prof. univ. dr. Ştefan Purici.

La manifestare vor participa şi elevii Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” din Suceava, care sub îndrumarea prof. dr. Rodica Cozaciuc vor interpreta sceneta „Din vremurile unirii” – adaptare după Rodica Nicolescu – Padina. Acţiunea va avea loc cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava.