Expozitie de pictura organizata de „Ziua Politiei Romane”, la Suceava


Intră acum și în grupul de

La 191 de ani de la înfiinţarea Poliţiei Române, pentru marcarea momentului dar şi pentru promovarea unui spirit artistic tânăr şi valoros, Galeria Millenium din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Suceava, va gazdui luni, 25 martie 2013, de la ora 11.00, vernisarea primei expoziţii personale – CULORILE MELE – a Teresei Ioana PINZARIU, elevă in clasa a V-a C, la Scoala „Ion Creanga” din Suceava, informeaza intr-un comunicat de presa, reprezentantii IJP Suceava.

Potrivit acestora, expoziţia de debut a tinerei artiste oferă un microrecital tonic al culorilor pline de muzicalitate, de tonicitatea paletei coloristice si de varietatea temelor, purtate de libertăţi cromatice transparente si abstracţii lirice.

mihai panzaru PIM

Evenimentul va fi prezentat de maestrul Mihai PANZARU- PIM şi invitaţii săi.

„Data de 25 martie a fost desemnată ca Ziua Poliţiei Române prin art. 50 din Legea nr. 218 din 23 aprilie 2002. La această dată se sărbătoreşte şi Buna Vestire, simbol aflat pe primul steag al Marii Agii, preluat în timp şi pe actualul drapel al Poliţiei Române.

Poliţia Română a cunoscut mai multe etape de transformări menite să vină în întâmpinarea nevoii de siguranţă a cetăţeanului. Într-o formă sau alta, sub diferite denumiri, Poliţia, ca instituţie, a însoţit statul în toate orânduirile cunoscute de istorie”, se arata in document.

 


Intră acum și în grupul de