Studentii suceveni se intrec pentru trofeele ZNST


Intră acum și în grupul de

AFIS-cu-sponsorii_LOCATIIAsociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava (ASUS) dă din nou adunarea pentru toţi studenţii din cadrul instituţiei de învăţământ superior, pentru proiectul Zile şi Nopţi Studenţeşti, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii Pub-ului Boem “La Fierărie”.

Potrivit sursei citate, evenimentul, ajuns la cea de-a treia ediţie, pune la cale o serie de activităţi distractive şi proiecţii de scurt metraj pentru perioada 20-24 mai 2013. Timp de patru zile, Universitatea va deveni un mic “Disneyland” pentru tinerii amatori de jocuri interactive şi evenimente culturale.

“ZNST reuneşte avangarda studenţilor din Universitatea noastră”, a explicat Ilie Doroftei, preşedinte ASUS şi coordonator principal ZNST.

La fel ca în anii precedenţi , ZNST este structurat în cinci departamente: Treasure Hunt, Divertisment, Cultural şi Educaţional, Sportiv şi Sănătate. Fiecare seară se va sfârşi cu un party, unde invitaţii vor putea socializa la Talcioc Cultural Suceava.

Organizat de Asociaţia Studenţilor din Universitatea Suceava, ZNST invită pe toată lumea la cules premii.

“Cei ce doresc să se înscrie la acest eveniment şi să participe activ la organizarea altor proiecte sunt bineveniţi în echipa de voluntari ASUS. O echipă mică, dar voinică, în care există mereu un loc pentru o persoană activă, spontană, pasionată de muncă şi de organizare de evenimente. Doritorii sunt aşteptaţi la căminul C2, camera 017 sau la adresa de e-mail: [email protected]”, se arată în document.

 


Intră acum și în grupul de