Muzeul Satului Bucovinean va găzdui în perioada 2-4 august cea de a XVIII a ediţie a Târgului meşterilor populari. Evenimentul deschide seria manifestărilor organizate de Muzeul Bucovinei, în municipiul Suceava, pe parcursul lunii august.
Potrivit directorului Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, la ediţia din acest an a Târgului Meşterilor Populari vor participa peste 100 de meşteri populari din toate zonele ţării, cu meşteşuguri diverse. El a spus, într-o conferinţă de presă, că pe parcursul zilelor în care se desfăşoară târgul vor avea loc şi spectacole folclorice.
Emil Ursu a mai precizat două case din secolul XIX, una provenind din Volovăţ, iar alta din Rădăşeni vor fi deschise publicului, cu acest prilej, în Muzeul Satului Bucovinean.





