Emil Brumaru – invitatul editiei a XLV-a a Festivalului national de poezie „Nicolae Labis”


Intră acum și în grupul de

afis festival Nicolae Labis editia a XLV aÎn zilele de 27 – 28 septembrie 2013, Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, respectiv Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Suceava şi Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în parteneriat cu  Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Colegiul Tehnic „Petru  Muşat” Suceava, Librăria Cărtureşti, Colegiul Naţional “Nicu Gane” din Fălticeni, Muzeul “Ion Irimescu” din Fălticeni şi Primăria comunei Mălini, organizează cea de-a XLV-a ediţie a Festivalului naţional de poezie „Nicolae Labiş” şi cea de-a X-a ediţie a Salonului literaturii române din Bucovina.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de coordonatorul festivalului, Carmen Veronica Steiciuc, evenimentele se vor desfăşura la Suceava, Fălticeni şi Mălini, după cum urmează:

Vineri 27 septembrie 2013:

ora 10.00: Colegiul Tehnic „Petru Muşat” Suceava:

Deschiderea oficială a festivalului.

Pasărea cu clonţ de rubin, moment artistic

Nicolae Labiş la el acasăFestivalul-concurs interjudetean de creatii ale elevilor – festivitatea de premiere

Iaşii şi Nicolae Labiş, un film de Grigore Ilisei

Cei doi Labiş? – conferinţă Adrian Dinu Rachieru

Lansare de carte:

Nicolae Labiş, Opera Magna, Editura Lidana, 2013, ediţie îngrijită de Nicolae Cârlan

Trudind peniţa sub vraja păsării cu clonţ de rubin, Editura Biblioteca Mioriţa, 2013, autor Ion Filipciuc

ora 15.00: Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”:

•  Salonul Literaturii Române din Bucovina.

•  Lansarea Revistei „Bucovina Literară” nr. 1-7/2013

Lansări de carte:

Mihai Eminescu. Poesii, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2012, ediţie critică, studiu introductiv, comentarii filologice şi reconstituirea ediţiei princeps de Nicolae Georgescu

Opere III. Cerşetorul de cafea, Editura Polirom, Iaşi, 2012, autor Emil Brumaru

Traian Brăileanu. Dialectica unei istorii personale, Editura Tracus Arte, Bucureşti 2013, autor Alexandru Ovidiu Vintilă

Vizionarea filmului Confesiunile lui Julien Ospitalierul, în regia lui Grigore Ilisei

ora 18.00: Colegiul Naţional „Nicu Gane” din Fălticeni:

Texte în lectura autorului. Recitalul poeţilor invitaţi

 

Sâmbătă 28 septembrie 2013:

ora 11.00:      Mălini, Casa memorială „Nicolae Labiş”:

Microrecital – Şcoala „Nicolae Labiş”, Mălini

Festivitatea de premiere

Recitalul laureaţilor

Spectacol susţinut de Ansamblurile „Fluieraşii” din Mălini şi „Ciutura” din Băişeşti

ora 16.00:      Mânăstirea „Slatina”

 Salonul literaturii române din Bucovina, iniţiat de Emil Satco în anul 2003, reuneşte în acest an la Suceava autori consacraţi din spaţiul literar românesc.

Cel mai longeviv concurs literar din ţară, Festivalul naţional de poezie „Nicolae Labiş” îşi propune să descopere, să sprijine şi să promoveze noi şi autentice talente în rândul tinerilor autori de poezie de pretutindeni.

La ediţia din acest an au participat 40 de creatori literari din toate zonele ţării şi din Republica Moldova. Laureaţii sunt din Comişani – Dâmboviţa, Sibiu, Chişinău – Republica Moldova, Reşiţa, Caraş-Severin, Braşov, Todireşti, Ipoteşti şi  Suceava.

Pe lângă premiile acordate de Consiliul Judeţean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, respectiv Centrul pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, la această ediţie vor fi acordate două premii din partea Muzeului Bucovinei şi unul din partea familiei Labiş, prin doamna Margareta Labiş, sora poetului.

De asemenea, sunt 16 reviste literare din ţară care vor oferi premii: Viaţa Românească – Bucureşti, Convorbiri literare – Iaşi, Poesis – Satu Mare, Ateneu – Bacău, Cronica Veche – Iaşi, Vatra Târgu Mureş, Dacia literară – Iaşi, Timpul – Iaşi, Hyperion – Botoşani, Conta – Piatra Neamţ,  Contact internaţional – Iaşi, Zona literară – Iaşi, Revista Română – Iaşi, Steaua – Cluj Napoca, Plumb – Bacău şi  Bucovina literară – Suceava.

Juriul acestei ediţii este format din criticii literari: Mircea MARTIN – preşedinte; Alexandru CISTELECAN, Adrian Dinu Rachieru, Mircea A. DIACONU, Vasile Spiridon,  – membri.

Invitatii de onoare al festivalului vor fi reprezentanţii familiei Labiş, respectiv doamna Margareta Labiş – sora poetului şi nepoţii Horia şi Andreea.

Carmen Veronica Steiciuc mai precizează în comunicat că dintre personalităţile literare invitate la cea de-a XLV-a ediţie a Festivalului naţional de poezie Nicolae Labiş, vor fi prezenţi la eveniment: Mircea Martin, Alexandru Cistelecan, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Mircea A. Diaconu, Emil Brumaru, Grigore Ilisei, Liviu Ioan Stoiciu, Nicolae Georgescu, Doina Rizea, Marcel Mureşeanu, Doina Popa, Paul Gorban, Valentin Talpalaru, Andreea Brumaru, Dumitru Brăneanu, Alexandru Ovidiu Vintilă, Ilie Luceac, Nicolae Cârlan, Ion Filipciuc, Constantin Hrehor, Ion Beldeanu, Elena Brânduşa Steiciuc, Sabina Fânaru, Monahia Elena Simionovici, Doina Cernica, Ion Cozmei, Gheorghe Patza, Liviu Papuc, Liviu Pendefunda,  Rodica Mureşan, Viorica Petrovici, Elena-Maria Cuşnir, Liviu Popescu, Isabel Vintilă, Alis Niculică, Cezar Straton, Constantin Severin, Ion Paranici, Dan Florin Prodan, Georgiana Diaconiţa, Vlad Sibechi şi alţii.


Intră acum și în grupul de