Intră acum și în grupul de
Potrivit reprezentanților USV, pe scena amplasată în fața corpului A vor urca și alte trupe consecrate ale momentului precum: Odyssey, Tesla System și Cuibul. Evenimentul este circumscris manifestărilor organizate cu prilejul împlinirii a 50 de ani de învățământ superior la Suceava.
Seria activităților menite să marcheze Săptămâna Jubiliară la USV continuă și joi, 10 octombrie, cu o serie de conferinţe, lansări de carte şi festivităţi de decernare a titlurilor de Honoris Causa (Francisco Gonzales Lodeiro – rectorul Universităţii din Granada şi prof. univ. dr. Gheorghe Câmpenu).
Vineri, 11 octombrie, de la ora 09.00, va avea loc o şedinţă festivă în Sala Auditorium, iar de la ora 16.00 toţi rectorii universităţilor acreditate din România se vor reuni într-o sesiune plenară.
De la ora 17.30, finalistul concursului „Norvegienii au talent”, pianistul şi compozitorul Bogdan Ota, va susţine un concert alături de orchestra Nordic Sonata.
Sâmbătă, 12 octombrie, este programată încă o sesiune plenară a Consiliului naţional al rectorilor.