Ponturi si idei pentru viitorii miri, la targul de nunti TREND MARIAJ deschis la Shopping City Suceava

La Shopping City Suceava s-a deschis vineri, 14 februarie, târgul de nunţi TREND MARIAJ, eveniment dedicat îndeosebi viitorilor miri.

Şi pentru că nunta se numără printre cele mai importante evenimente din viaţă, târgul de nunţi şi-a propus să vină în ajutorul viitorilor miri, adunând laolaltă cei mai buni specialişti în make-up, coafuri, video, arta fotografică, muzică, torturi de nuntă, lecţii de dans pentru miri ş.a.

De la profesioniştii in make-up, am aflat că mireasa anului 2014 trebuie să aibă sprâncene pronunţate şi un machiaj bazat pe culori vii – roz, corai. „Bineînţeles, machiajul trebuie adaptat fiecărei mirese. Vom scoate în evidenţă cele mai frumoase trăsături ale miresei – ochi sau buze şi vom ţine cont de tipul de ten, forma feţei, forma ochilor, dar şi de coafura, rochia purtată. Avem în tendinţe machiajul făcut în tehnica creionului, a acuarelei, a gelului”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Adriana Zar, make-up artist în cadrul salonului sucevean D’Anais, din incinta Shopping City Suceava.

Specialistul în make-up a mai spus că este de preferat ca viitoarele doamne să se coafeze înainte de a se machia.

Targ de nunti SCS7

În ceea ce priveşte coafura ideală pe care fiecare mireasă trebuie să o aleagă, master stylist-ul Raluca Sulugiuc, manager al Salonului Beauty GLOW Suceava, a explicat că propunerile de coafură sunt personalizate în funcţie de fiecare mireasă, de nunta pe care şi-o doreşte, de locaţia aleasă, de stilul ei personal. „Se poartă coafuri simple, naturale, dar şi elaborate, coafuri realizate în stilul celor purtate de femeile de epocă care participau la baluri. De asemenea, se poartă şi buclele foarte finisate, dar şi buclele de a doua zi, foarte lăsate, răvăşite, cu vârfurile puţin întinse, puţin tapate, cu un aspect sălbatic”, a explicat Raluca Sulugiuc.

Ea a mai menţionat că pentru mireasa anului 2014 rămân în trend influenţele din anii ‘20,  cocurile foarte bine finisate, cutele, buclele, onduleurile, coafurile asimetrice.

Targ de nunti SCS35

La târgul de nunţi TREND MARIAJ, un accent deosebit s-a pus şi pe partea de foto- video. Astfel, am aflat că fotografii recomandă tinerilor proaspăt căsătoriţi să realizeze şi şedinţa foto de a doua zi, într-un cadru relaxat, departe de emoţiile şi stresul din ziua nunţii. Fotografii suceveni au indicat şi câteva locaţii deosebite din Suceava sau din apropiere, în care se pot imortaliza momente inedite, printre care: lacurile de la Mitocaş, zonele Dragomirna şi Ilişeşti.  „Şedinţa foto se poate realiza chiar şi într-un cadru urban, în centrul Sucevei, în aglomeraţia din municipiu, în mall, oriunde. Locaţiile se aleg în funcţie de ideile mirilor şi de cât de deschis este respectivul cuplu”, a declarat fotograful Ovidiu Leşan.

Targ de nunti SCS36

În materie de torturi pentru nuntă, reprezentanţii Belpan Suceava au spus că cele mai solicitate sortimente realizate de cofetarii lor  sunt: “Doboş”, “Alcazar”, tortul de ciocolată, “Krantz” şi tortul diplomat, cel din urmă fiind ales îndeosebi de mirii care se căsătoresc în lunile de vară.

Targ de nunti SCS27

Reamintim că pe întreaga durată a târgului, vizitatorii vor avea parte de multe premii şi surprize. Astfel, cei care participă la târgul de nunţi şi se înscriu la tombola specială, au şansa de a câştiga o serie de premii importante puse în joc pentru viitorii miri – marele premiu – o rochie de mireasă Agnes Toma din ultima colecţie intitulată „Paris, mon amour 2”; un voucher în valoare de 1.000 lei oferit de Divin Feminin ce cuprinde o garnitură completă de papetarie pentru nuntă: invitaţii, carduri pentru bani, meniuri şi numere de masă; o şedinţă foto pentru cuplu realizată de fotograful Ovidiu Leşan şi o şedinţă foto pentru viitori miri oferită de www.fotoemoţii.ro; photobook + şedinţă foto NCC Studio.

Totodată, în perioada 14-16 februarie, Shopping City Suceava organizează o tombolă cu premii instant pentru toţi clienţii care vor face cumpărături de minimum 50 lei din magazinele aflate în incinta centrului comercial. Sub tichetele răzuibile puse în joc, se află peste 1.500 de premii pentru îndrăgostiţi.

Pe 14 februarie, între orele 15:00 – 18:00, atât viitorii miri, cât şi cei care doresc să-şi reînnoiască jurămintele sunt aşteptaţi de personajul Napoleon Bonaparte la ceremoniile pentru „Căsătorie de probă”. Pe lângă momente artistice şi prezentări de rochii de mireasă, costume de mire şi ţinute de ocazie, expozanții târgului vor oferi reduceri şi promoții speciale la încheierea contractelor.

Pe 16 februarie, începând cu ora 17:00, tinerii îndrăgostiţi, dar şi publicul sucevean, se vor putea bucura de o prezentare de modă, concursuri şi un super concert susţinut de CONNECT-R, celebru pentru melodiile sale devenite hit-uri naţionale.

PROGRAM

Târg de nunţi „Trend Mariaj” de la Shopping City Suceava:

Vineri, 14 februarie 2014

13:30 – Deschidere oficială

13:00 – 15:00 – Demonstraţie hairstyle & make-up oferită de Salon D`Anais

14:00 – 15:00 – Bar show

15:00 – 18:00 – Căsătorii de probă

Sâmbătă, 15 februarie 2014

13:00 – 15:00 – Demonstraţie hairstyle & make-up oferită de Salon D`Anais

15:00 – 18:00 – Sesiune de caricaturi pentru îndrăgostiţi, realizate de BOA

Duminică, 16 februarie 2014

13:30 – Recital Trupa 9

14:30 – Recital Artis Band

17:00 – Prezentare de modă

Concursuri cu premii

Bar Show

Super Concert CONNECT-R

Trend Mariaj” – târgul de nunţi de la Shopping City Suceava va putea fi vizitat, în perioada 14-16 februarie 2014, între orele 09:00 – 21:00.