Evenimente aparte, in weekend, la Iulius Mall Suceava


Intră acum și în grupul de

Targ de arta si antichitati_IM_SV_2014Iulius Mall Suceava a pregătit pentru clienţii săi un sfârşit de săptămână cu evenimente speciale. Amatorii de artă vor descoperi suveniruri unicat la târgul de antichităţi, pasionaţii de tehnici de apărare vor putea participa la demonstraţii ale Jandarmeriei, iar copiii se vor distra urmărind un spectacol cu reptile şi participând la ateliere de creaţie. În plus, periplul prin magazine se poate transforma în premii atractive, informează într-un comunicat de presă, reprezentanţii complexului comercial.

Potrivit sursei citate, de vineri până duminică, în perioada 4 – 6 aprilie 2014, la parterul Iulius Mall Suceava se desfăşoară o nouă ediţie a Târgului de Artă şi Antichităţi, organizat în parteneriat cu Bucovinart. Iubitorii obiectelor încărcate cu valoarea trecerii anilor vor găsi cele mai frumoasepiese de colecţie: mobilier, tablouri, statuete, bijuterii şi argintărie, ceasuri, numismatică, filatelie, porţelanuri şi alte obiecte învăluite în mister. Peste 30 de expozanţi din toate colţurile ţării vor împărtăşi celor interesaţi poveştile unor articole spectaculoase, ancorate în trecut.

Duminică, de la ora 13.00, în parcarea Iulius Mall, Jandarmeria Suceava va prezenta o serie de manifestări aniversare. Publicul va avea ocazia să admire o expoziţie de tehnică auto şi de armament şi să asiste la exerciţii de autoapărare şi de intervenţie. Un moment spectaculos de dresaj va fi oferit de câinii de serviciu, care vor parcurge pista cu obstacole şi vor prinde „hoţi”. Evenimentul este organizat pentru a sărbători Ziua Jandarmeriei, care se celebrează în fiecare an, pe 3 aprilie.

În document se arată că, Iulius Mall a pregătit un weekend distractiv pentru prichindei. Ştrengarii vor putea vedea un spectacol cu foci, lei de mare, reptile, aligatori şi ţestoase gigant. Florida Show este deschis în premieră la Suceava, în parcarea Iulius Mall, de vineri până luni, în intervalul orar16.00 – 18.00. Toţi copiii vor avea parte de o experienţă cu adevărat deosebită, putând păstra amintiri foto alături de reptile şi animalele acvatice de mari dimensiuni.

Sâmbătă este ziua activităţilor recreative. Începând cu ora 12.00, năzdrăvanii sunt invitaţi la ateliere de creaţie dedicate Sărbătorilor Pascale, organizate la KidsLand. Sub îndrumarea specialiştilor, micii artişti vor crea iepuraşi din carton, vor face decoraţiuni din mărgele şivor realiza felicitări de Paşte. De la ora 16.00, îndrăgitul clov Bobo îi aşteaptă la o nouă întâlnire cu jocuri hazlii, surprize dulci şi farse amuzante.

În plus, sesiunile de shopping din magazinele preferate se pot transforma în premii. Până pe 19 aprilie, toţi cei care participă la campania „Popular de Paşte este să câştigi!” au şansa să obţină marele premiu: o bucătărie complet mobilată şi utilată. Zilnic, Iepuraşul îi va premia pe primii 180 de clienţi care fac cumpărături de minimum 100 de leicu daruri instant: pască, vouchere de cumpărături, băuturi răcoritoare şi figurine de ciocolată. În fiecare zi, printragere la sorţi, va fi desemnat şi câştigătorul unui coş cu delicii de Paşte.


Intră acum și în grupul de