Trei zile pe săptămână accesul este gratuit pe pârtia Șoimul din Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

Pasionații sporturilor de iarnă au un motiv de bucurie în plus în acest sezon. Trei zile pe săptămână accesul pe pârtiile Șoimul I și Șoimul II din Gura Humorului este gratuit.

partia soimul

Administatorul celor două pârtii din Gura Humorului, Sorin Covaliu, a declarat pentru NewsBucovina că în fiecare zi de luni, miercuri și joi, între orele 18.00-20.00, accesul este gratuit pe pârtiile Șoimul I și Șoimul II.

Covaliu a precizat că ultima urcare este la ora 19.30, iar programul de funcționare al pârtiilor în timpul săptămânii este între orele 14.00 – 20.00 și între orele 10.00 – 20.00 în weekend.

De menționat este faptul că în fiecare zi de marți pârtiile se află în revizie, accesul fiind interzis.

Cât privește starea actuală și condițiile de schi, Sorin Covaliu a spus că sporturile de iarnă se practică în condiții excelente, iar tunurile de zăpadă sunt puse în funcțiune și asigură permanent un strat de zăpadă optim.

partia soimul gura humorului

„Starea pârtiei este excelentă. Menținem stratul de zăpadă bătută la minim 30 de centimetri. Nu sunt pietre sau gheață, sunt condiții excelente”, a punctat Sorin Covaliu, administatorul pârtiilor Șoimul I și Șoimul II din Gura Humorului. (Mihaela Tcaciuc)

 

 


Intră acum și în grupul de