Acasă Exclusiv Spectacol inedit oferit sucevenilor de Circul „Europa”

Spectacol inedit oferit sucevenilor de Circul „Europa”


Intră acum și în grupul de

Prezent a doua oară în Suceava după o absenţă de trei ani, Circul “Europa” şi-a surprins, duminică, publicul cu un spectacol inedit care a durat două ore. Numerele de echilibristică, jongleriile, momentele interactive susţinute de clovni şi fachiri împreună cu impresionantele acrobaţii prezentate de circari au captivat publicul sucevean prezent la spectacol.

Atracţia principală a spectacolului susţinut duminică de circul “Europa” a fost reprezentată de dresura de lei. Pentru câteva minute arena circului a fost invadată de câţiva lei fioroşi care au oferit publicului numere de dresaj şi acrobaţie, provocându-le însă multe emoţii celor prezenţi. Parada animalelor, prezentată de Ricardo, a adus în arenă doi ponei, o zebră, o cămilă şi o lamă sud-americană care au susţinut interesante numere de acrobaţie, demonstrându-şi talentul în faţa numerosului public sucevean. Un alt număr inedit al acestui spectacol a fost dresura de cai, prezentată de Filimon, care a reuşit să-i impresioneze pe suceveni prin frumoasele “dansuri” susţinute de caii dansatori din Rusia.



O altă bucurie pe care spectacolul a oferit-o, de această dată copiilor, au fost cele două mascote ale circului, răţoiul Donald şi ursuleţul Teddy, apariţia acestora stârnind ţipete de bucurie ale celor mici, care s-au fotografiat alături de iubitele animăluţe. De asemenea, au fost organizate tombole pentru cei mici, unde aceştia au putut câştiga premii care constau în jucării în valoare de 50 lei. Mai mult, înainte de începerea spectacolului, în timpul pauzei cât şi la finalul reprezentaţiilor, copiii au avut ocazia să se plimbe cu poneii puşi la dispoziţie de echipa circului în contravaloarea sumei de 5 lei.

Spectacolul prezentat duminică, începând cu ora 15:00, de circul “Europa” din Budapesta a reuşit să adune un număr foarte mare de suceveni, dornici să asiste la show-ul incendiar pe care artiştii l-a susţinut în cortul special amenajat din parcarea Shopping City Suceava. Echipaţi cu un sistem de sunet performant şi folosindu-se de jocuri de lumini, echipa circului a reuşit să-şi impresioneze spectatorii,atmosfera de la spectacol ridicându-se la nivelul aşteptărilor sucevenilor.

Pentru spectacolele oferite de circul “Europa” adulţii trebuie să plătească 30 lei pentru un loc în tribună şi 40 lei pentru un loc la lojă. Preţul unui bilet pentru copii este de 20 de lei, copiii sub trei ani beneficiind de gratuitate.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version