Intră acum și în grupul de
Adrian Popescu, unul din organizatorii evenimentului, a declarat pentru NewsBucovina.ro că primul concurs de dezbateri va avea loc luni, 1 iunie 2009, începând cu ora 9:00, în Amfiteatrul “Dimitrie Leonida” al universităţii sucevene. Cu această ocazie, 8 echipaje formate din studenţi şi elevi suceveni îşi vor demonstra abilităţile de comunicare, convingere şi persuadare. S-au înscris în concurs elevi de la următoarele colegii sucevene: “Ştefan cel Mare”, “Petru Rareş”, “Mihai Eminescu”, “Spiru Haret”, “Dimitrie Cantemir”, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară şi două echipaje universitare.
Potrivit declaraţiilor organizatorilor, la acest debate-concurs vor participa câteva zeci de persoane dornice să-şi susţină echipa favorită. Din păcate încă nu există sponsori care să asigure premiile câştigătorilor, dar organizatorii speră ca până luni să rezolve şi această ultimă problemă.
Dezbaterea este o discuţie sau o analiză detaliată prin care este tratat un subiect de interes general şi de actualitate la care participa un număr mare de vorbitori. Tema abordată trebuie să fie cunoscută de participanţi, iar oratorii trebuie să susţină prin argumente convingătoare opiniile privitoare la subiectul abordat.