Acasă Exclusiv Pelerinaj la Sanctuarul Marian de la Cacica

Pelerinaj la Sanctuarul Marian de la Cacica


Intră acum și în grupul de

Mii de pelerini se vor strânge şi anul acesta la sanctuarul naţional marian din Cacica, în zilele de 14 şi 15 august, cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. În afara celor din România, vor fi prezenţi pelerini din Germania, Polonia, Ungaria, Austria, Italia. La celebrările de anul acesta, va fi prezent şi IPS Ioan Robu, Arhiepiscop şi Mitropolit de Bucureşti. Anul acesta, pelerinajul capătă o semnificaţie deosebită întrucât se împlinesc 200 de ani de când icoana miraculoasă a Maicii Domnului a fost adusă şi intronizată în prima biserică din Cacica.

Preasfinţitul Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, şi Preasfinţitul Aurel Percă, Episcop auxiliar de Iaşi, se vor număra de asemenea printre credincioşii veniţi în pelerinaj.



Din programul celebrărilor de la Cacica face parte pelerinajul tinerilor de vineri, 14 august, care va fi condus, anul acesta, de PS Petru Gherghel. Pelerinajul pe jos începe la circa 5 km de Cacica, la 11.30, urmând ca la ora 13.30 să aibă loc ritul primirii pelerinilor, iar la ora 18.00, Sfânta Liturghie animată de tineri. Privegherea mariană cu lumânări de la ora 22.00 constituie pentru pelerini apogeul ajunului sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Rugăciuni şi cântece mariane se vor înălţa din inimile pelerinilor. Celebrarea va fi prezidată de PS Petru Gherghel.

În ziua de hram, sâmbătă, 15 august, vor avea loc de la ora 06.00, Sfânta Liturghie în limba română, iar la ora 07.30, Sfânta Liturghie greco catolică. Liturghia în limba maghiară va fi la ora 08.00, iar Liturghiile în limba polonă şi în limba germană, la ora 09.15. În centrul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului este Liturghia de hram celebrată la ora 11.00 de IPS Ioan Robu, care va avea un mesaj special pentru pelerini. La Liturghie vor participa: PS Petru Gherghel, PS Aurel Percă, numeroşi preoţi din ţară şi din străinătate. La final, vor fi binecuvântate florile şi obiectele religioase aduse de pelerini.

Cu siguranţă, şi anul acesta de la Cacica mulţi se vor reîntoarce spre casele lor reînnoiţi sufleteşte. Dumnezeu va vorbi multor inimi, iar icoana Maicii Domnului din sanctuar, copie fidelă a celei de la Czestochowa, va îndrepta privirile multor pelerini spre cea care este “plină de har” pentru a contempla împreună cu ea minunile pe care Dumnezeu le face zi de zi cu noi.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version