Cercetător sucevean specialist în imunologie: Un pacient confirmat pozitiv la SARS-CoV-2 nu este neapărat și o persoană care poate contamina pe alții


Intră acum și în grupul de

Dr. Radu Ciornei, cercetător în cadrul USV și specialist în imunologie, microbiologie și genetică moleculară, a declarat, luni, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că o persoană care este confirmată pozitiv cu infecție SARS-CoV-2 nu este neapărat și o persoană contagioasă.

El a spus că prin analizele care se fac nu se măsoară infecțiozitatea, ci dacă persoana respectivă are părți din virus, mort sau viu, în gât.

„La un om testat pozitiv noi nu măsurăm infecțiozitatea sa, ci măsurăm dacă are bucăți de virus în gât. Viu sau mort. Oamenii pot elimina bucăți de virus din plămâni. De exemplu un om s-a vindecat. Două zile la rând face teste negative. După zece zile el poate să elimine virus mort din plămâni și testul său este pozitiv. Dar el nu mai poate infecta pe nimeni”, a explicat cercetătorul sucevean.

Avem parte de medicația corectă la Spitalul Județean Suceava?

Fac sau nu ce trebuie medicii în lupta anti-COVID? Discuție liberă cu dr. Radu Ciornei

Gepostet von NewsBucovina.ro am Sonntag, 12. Juli 2020

El a menționat că modul clar de a ști dacă omul este contagios este fie prelevată cultură din exudatul faringian și să fie cultivată.

„Dacă virusul se cultivă înseamnă că virusul e viu și omul acela poate contamina pe alții”, a precizat dr. Radu Ciornei.

El a subliniat că nu este deontologic să nu se spună oamenilor că un test pozitiv nu înseamnă neapărat că ai virusul viu în tine, ci că poți să ai doar bucăți de virus mort.

Ciornei consideră total defectuos modul de raportare făcut de Grupul de Comunicare Strategică și crede că ar trebui prezentate numărul de noi teste făcute și nu retestările și câte dintre acestea sunt pozitive.


Intră acum și în grupul de