Acasă Exclusiv Hai sa dam mana cu mana in fata Casei de Cultura! (VIDEO)

Hai sa dam mana cu mana in fata Casei de Cultura! (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Sărbătoarea Unirii principatelor Române nu poate rămâne o zi trecută cu vederea de reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene. Astfel, pe data de 24 ianuarie toţi locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ sunt invitaţi în faţa Casei de Cultură unde conducerea Primăriei Suceava le-a pregătit un spectacol pe cinste. Manifestările dedicate zilei unirii vor începe duminică încă de la ora prânzului cu lansări de carte şi expoziţii ce vor avea loc în holurile Casei de Cultură.

Toţi cei ce vor fi prezenţi sunt invitaţi apoi în sala de spectacole unde poezia şi cântecul popular vor da mână cu mână într-un spectacol ce îşi doreşte să satisfacă până şi gustul celor mai critici dintre spectatori.



Punctul culminant al manifestărilor va fi reprezentat de Hora Unirii. Liderii administraţiei municipale intenţionează să o organizeze chiar în faţa sau chiar în jurul Casei de Cultură a municipiului alături de toţi doritorii ce vor fi prezenţi în centrul oraşului în jurul orelor 17:00 cât şi participanţii la spectacol.

Hora Unirii va fi condusă chiar de edilul-şef al municipiului împreună cu soţia sa, conform declaraţiiilor facute de primarul Sucevei, Ion Lungu. El a mai spus că fundalul sonor pentru marea horă va fi asigurat de orchestra Primăriei, iar la final toţi participanţii se vor delecta cu un foc de artificii organizat special pentru sărbătorirea acestei zile.


Intră acum și în grupul de



Exit mobile version