George Mîndruță(USR-PLUS): După alegeri, PNL își va mușca limba, va accepta punctele din programul de guvernare al USR-PLUS și va spune că nu se poate fără noi

Candidatul USR-PLUS Suceava pentru Senat, George Mîndruță, a declarat, joi, la Subiectul Zilei de la News Bucovina, că după alegeri PNL, care a refuzat guvernarea alături de USR în 2019 și nu a implementat nicio măsură cerută de USR, își va mușca limba și va prelua punctele din programul de guvernare într-o guvernare PNL-USR-PLUS.

Mîndruță a subliniat că în noiembrie 2019 când PNL a preluat guvernarea, USR și-a arătat disponibilitatea de a intra la guvernare cu trei condiții, dară că PNL nu a dorit.

„Nu noi nu am vrut la guvernare ci PNL nu ne-a vrut. Noi am cerut trei lucruri pe care PNL să și le asume: să dea ordonanță de urgență cu alegeri locale în două tururi de scrutin, desființarea Secției Speciale de Investigare a Infracțiunilor din Justiție și fără penali în funcții publice”, a spus Mîndruță care a subliniat că PNL a refuzat.

El a spus că în aceste condiții nu a fost posibilă intrarea USR la guvernare mai ales că au fost refuzate chestiuni de bun simț care sunt cerute de oameni care sunt realizabile imediat și nu trebuie cine știe ce proceduri.

„După alegeri cred că Ludovic Orban își va revizui frizura pentru că va avea nevoie de o mare cosmetizare. Nu va avea de ales. În toată campania noi nu am atacat pe nimeni, ci doar am evidențiat niște lucruri negative care se întâmplă”, a spus Mîndruță.

El a spus că USR-PLUS s-a adresat oamenilor cu programul de guvernare și cele 40 de angajamente pe care le vom pune în practică.

„Oamenii vor decide în 6 decembrie ce procente va avea fiecare partid. Eu am convingerea că în urma procentelor primite PNL își va mușca limba, se va spăla pe cap și își va aranja freza și va spune: dragilor, nu se poate fără voi pentru că este voința oamenilor. Consecința va fi un guvern PNL-USR-PLUS, cu un USR-PLUS puternic, confirmat în urma votului, iar PNL va trebui să-și muște limba și să ne accepte punctele din programul de guvernare”, a conchis George Mîndruță.

loading...