Intră acum și în grupul de
Vizită unică la nivel naţional
Reprezentanta Fundaţiei americane Bill & Melinda Gates, Deborah Jacobs, director Global Libraries Initiative, a fost prezentă miercuri la Suceava, pentru a vizita o serie de biblioteci publice din judeţ incluse în programul Biblionet.
”Bibliotecile publice au puterea de a schimba, în bine, viaţa oamenilor”
După ce directorul bibliotecii Bucovinei, Gabriel Cărăbuş, le-a urat “un călduros” bun venit şi i-a prezentat pe distinşii vizitatori, reprezentanta Fundaţiei Bill & Melinda Gates, Deborah Jacobs, a vorbit despre obiectivele iniţiativei Global Libraries, din care face parte şi programul Biblionet, declarând că fundaţia din care face parte “crede cu tărie în puterea bibliotecilor publice de a schimba viaţa oamenilor”. Tot ea a spus că programul acesta de tehnologizare reprezintă un mare pas spre dezvoltare a bibliotecilor şi implicit a comunităţii.
România, una dintre cele 10 ţări care fac parte din programul global de înzestrare a comunităţilor cu tehnologie accesibilă şi utilă
Deborah Jacobs a mai precizat şi faptul că România a fost una din puţinele ţări alese să facă parte din acest proiect internaţional, deoarece “am găsit aici oameni pasionaţi de munca lor şi, deopotrivă, ne-am bucurat de susţinerea autorităţilor locale”. Făcând referire la interesul autorităţilor pentru bibliotecile publice în general, aceasta a declarat că până nu demult bibliotecile “erau trecute cu vederea de oficialităţi”, dar acum se observă un interes crescut pe care oficialii îl acordă acestui program de dotare a bibliotecilor cu tehnologie.
Suceava a dovedit că are forţa de a intra într-o asemenea etapă de modernizare
“Biblionet este un cadou pentru toţi românii”
Paul Andre Baran, directorul Irex România a ţinut să precizeze că programul Biblionet “este un cadou pentru toţi românii”, care ar trebui susţinut şi dezvoltat de către toţi locuitorii ţării, pentru a “evolua împreună”.
După vizita la Biblioteca Bucovinei, delegaţia a plecat la Vatra Dornei pentru a inaugura serviciile de internet gratuit pentru public, la Biblioteca Municipală “G.T. Kirileanu”.
În prima rundă a programului, care se va desfăşura pe o perioadă de 5 ani, judeţul Suceava a primit, pentru cele 21 de biblioteci publice, 103 computere, 21 imprimante, 21 scannere, 1 videoproiector, iar 30 de bibliotecari au urmat cursuri de instruire în utilizarea calculatorului şi administrarea bibliotecii.
Programul are o valoare totală de 26,9 milioane de dolari şi este finanţat de Fundaţia Bill & Melinda Gates pentru următorii 5 ani. Biblionet este un parteneriat între IREX, Ministerul Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional, Fundaţia EOS (Educating for an Open Society), Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) şi bibliotecile publice româneşti.