Intră acum și în grupul de
Grupul Rompetrol a sprijinit reabilitarea şi dotarea dispensarului medical uman din comuna Bălăceana, valoare totală a sprijinului fiind de 10 000 USD.
“Prin programul de responsabilitate socială Împreună pentru fiecare, Rompetrol se implică active în sprijinirea comunităţilor locale pentru soluţionarea unor probleme de mediu sau de sănătate cu care acestea se confruntă. Proiectul din Bălăceana a presupus lucrări de moderinzare a dispensarului local, într-un efort comun al companiei, autorităţilor locale şi voluntarilor din comunitatea locală”, a declarat Oana Năstase, directorul de comunicare al Grupului Rompetrol.
Prezent la inaugurarea unităţii medicale, şeful DSP Suceava, Alexandru Lăzăreanu s-a arătat încântat de acest proiect, declarând că “sunt mândru că două localităţi sucevene, Bălăceana şi Bosanci, beneficiază de ajutorul companiei Rompetrol şi ma bucur că atât autorităţile cât şi locuitorii comunei, prin muncă de voluntariat, au reuşit să facă ceva benefic pentru comunitate, dispensarul respectând standardele şi condiţiile care se impun”.
Potrivit declaraţiilor celor implicaţi în dezvoltarea proictului, dispensarul medical cu o suprafaţă de 80 mp a fost construit în 1948 şi nu a beneficiat anterior de lucrări de reabilitare sau dotare cu instrumente medicale.
În completarea lucrărilor de reabilitare, a doua componentă a proiectului a presupus dotarea dispensarului cu piese de mobilier, instrumentar medical – truse medicale pentru deplasările în teren, sterilizator, frigider pentru păstrarea medicamentelor, cântare pentru sugari şi adulţi, masă ginecologică, etc.
Primarul Nichita Babor a explicat că autorităţile locale urmăresc şi materializează fiecare posibilitate care se întrevede, pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii în localitatea pe care o conduce.