Intră acum și în grupul de
Şomerii suceveni au luat cu asalt, vineri, “Bursa Locurilor de Muncă”, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în holul Casei de Cultură a Sindicatelor din municipiu.
Ediţia 2010 a bursei a fost frecventată de un număr foarte mare de suceveni, comparativ cu anii trecuţi, unul dintre motive fiind numărul mare de şomeri, la sfârşitul lunii martie, rata şomajului din judeţ ajungând la 8,73%, în judeţ fiind mai mult de 22.000 de persoane fără loc de muncă.
Tcaciuc a adăugat că, în cadrul bursei, sunt puse la bătaie 305 locuri de muncă, iar sucevenii îşi pot găsi un loc de muncă în domeniul construcţiilor, confecţiilor, textilelor şi pielăriei, firmelor de pază, etc.
Directorul adjunct al AJOFM Suceava a mai spus că “reuşita acestei ediţii se va concretize la şedinţa de bilanţ, atunci când se va stabili numărul şomerilor care şi-au găsit un loc de muncă”.
Participanţii la bursă au fost informaţi şi cu privire la oferta de locuri de muncă în străinătate, care cuprinde aproape 600 de posturi, în domenii de activitate dintre cele mai diverse.
Prezenţa la “Bursa Locurilor de Muncă”, organizată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă, a fost mult peste aşteptările organizatorilor, dovadă că şomerii suceveni nu renunţă la speranţa că, în ciuda crizei financiare, vor reuşi să-şi găsească un loc de muncă.