Intră acum și în grupul de
Suceveanca Letiţia Exner a obţinut locul cinci la maratonul care s-a desfăşurat în deşertul Sahara, în condiţii extreme, la data de 28 februarie, parcurgând împreună cu echipa din care a făcut parte şi care a reprezentat România la această competiţie, peste 42 de km, la peste 40 de grade Celsius.
În copilărie nu aveam deloc tangenţe cu sportul
În vârstă de 27 de ani, Letiţia Exner a dezvăluit în exclusivitate pentru NewsBucovina.ro că în copilărie nu a fost tocmai un talent într-ale sportului, ci dimpotrivă, lucru confirmat şi de mama sa, Maria Exner, care luni, 14 februarie se întorcea de la Bucureşti, de la fiica sa, cu care a ţinut să fie în mod special pentru a sărbători reuşita. Contactată telefonic, Maria Exner a declarat că este mândră de fiica sa, precizând că în copilărie aceasta nu avea aproape deloc tangenţe cu sportul.
A ajuns la maratonul din Sahara răspunzând unei provocări lansate pe un blog
Cei cinci români au ajuns să facă echipă la invitaţia sportivului Andrei Roşu (maratonistul având în Palmares curse la Polul Nord, Antarctica, Australia, Europa şi America de Sud), care a anunţat pe blog, în octombrie anul trecut, că îşi caută parteneri de maraton în Sahara. I-au răspuns Mihaela Bafani, care-i este şi colegă de serviciu, Diana Ionescu, care lucrează pentru una dintre companiile care-l sponsorizează, Letiţia Exner, prietenă cu Diana, şi Emanuil Rednic, voluntar la Hospice Casa Speranţei, organizaţie pe care Andrei o susţine.
Toţi au luat startul, pe data de 28 februarie, în maratonul care trece prin trei tabere de refugiaţi, organizat pentru a atrage atenţia asupra dramei populaţiei Saharawi, ce trăieşte de 35 de ani în astfel de tabere. După kilometrul 15 al cursei, echipa s-a împărţit în două, pentru că la categoria feminin erau destul de puţine participante şi exista şansa unei clasări bune. Astfel, Letiţia Exner a ieşit pe locul V.
Următorul obiectiv: maratonul Himalaya – Everest – un traseu de 42 km
Întrebată care este următoarea ţintă pentru care se pregăteşte, Letiţia Exner ne-a dezvăluit că următorul maraton la care intenţionează să participe va fi cel care se va desfăşura pe vârful Everest, în perioada 16-29 mai.
Tânăra sportivă are însă nevoie de sprijin financiar pentru a-şi duce la îndeplinire obiectivele. “Am nevoie de 3.000 de dolari, din care 550 dolari vor fi folosiţi numai pentru înscrierea în concurs, sumă pe care va trebui să o achit până la data de 31 martie, iar cealaltă parte din sumă va trebui să o achit până la data de 30 aprilie. Îmi doresc foarte mult să particip la acest maraton, iar dacă voi reuşi, voi deveni prima femeie româncă care participă la o astfel de provocare în această locaţie, în urmă cu câţiva ani existând doar trei participanţi români, bărbaţi, care s-au înscris în această cursă”, a precizat Letiţia Exner.
Letiţia Exner este nepoata lui Constantin Severin, poet, publicist şi artist plastic sucevean, membru al Uniunii Scriitorilor din România, cunoscut pentru teoretizarea unui nou concept în arta contemporană, expresionismul arhetipal.
NewsBucovina.ro îi urează Letiţiei multă baftă şi să tot auzim de astfel de reuşite!