Intră acum și în grupul de
Într-o era a calculatorului în care tinerii, în special băieţii, optează pentru jocurile virtuale ca modalitate de petrecere a timpului liber, tânărul Claudiu Apostol Bârzu, elev în clasa a VII-a, la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Suceava se numără printre excepţiile de la acest trend, el preferând să-şi dezvolte un hobby adevărat care să-i aducă deopotrivă satisfacţii şi performanţe.
Deşi practică dansul sportiv de doar patru ani, Claudiu a fost recompensat de-a lungul activităţii sale cu numeroase distincţii, ultimul premiu pe care şi l-a adăugat în palmares obţinându-l în cadrul concursului de dans sportiv intitulat „Cupa Galeria 2011” care s-a desfăşurat pe parcursul week-end-ului trecut la complexul comercial Galleria Mall.
“La început nu mi-a plăcut, iar acum nu mai vreau să mă las”
De la talentatul dansator am aflat că părinţii au fost cei care i-au dat primul impuls înscriindu-l la cursurile de dans sportiv, despre care Claudiu povesteşte că la început nu a fost foarte entuziasmat, însă acum “nu mai vreau să mă las”.
“În cadrul concursului am dansat Cha-cha, Jive, Samba, Vals lent, Quik step şi Vals vienez. Faţă de alte concursuri, de această dată au fost puţine perechi, dar foarte bune. Am fost recompensat cu o medalie, o cupă şi o diplomă. Acasă mai am încă patru astfel de distincţii. Am participat până acum la competiţii în foarte multe oraşe din România, sunt oraşe în care am mers şi de 3 ori pentru a participa la concursuri. Prima competiţie la care am participat s-a desfăşurat la Timişoara. M-am descurcat foarte bine, nu m-am pierdut deloc, şi am obţinut locul 13 din 27”, a explicat mândru puştiul de 14 ani, care s-a declarat foarte încântat de faptul că are mereu parte de susţinerea colegilor şi mai ales de cea a dirigintei sale: „Colegii mei mă susţin, în special doamna dirigintă. Când aud că particip la vreun concurs local, vin şi mă susţin, îmi fac galerie. Deşi se întâmplă să mai lipsesc de la şcoală înaintea marilor competiţii, am mereu parte de tot sprijinul şi de înţelegerea dirigintei mele”.
Până în prezent, Claudiu a participat la numeroase cantonamente desfăşurate în ţară, în diferite oraşe, în cadrul cărora a fost pregătit şi de alţi antrenori, printre care şi de Mihai Petre, cu care a avut ocazia să lucreze o singură dată. Despre renumitul dansator, Claudiu spune că “este foarte exigent”.
“Unui dansator sportiv îi trebuie silueta”
Până una alta, Claudiu, împreună cu partenera sa Bianca, se pregătesc intens pentru următoarea competiţie care se va desfăşura la Iaşi. “Mă antrenez în fiecare zi, mai puţin luni şi marţi, câte o oră şi jumătate, la Galleria Mall”, a precizat Claudiu.
“Cupa Galleria 2011 la dans sportiv” este un eveniment ce se desfășoară sub egida Federației Române de Dans Sportiv, cu sprijinul Primăriei Municipiului Suceava și a Consiliului Județean Suceava.