Intră acum și în grupul de
Potrivit publicaţiei “Click”, echipa de la Bucureşti, care se va ocupa de prepararea produsului gigant, va fi formată din 5 cofetari, coordonaţi de cunoscutul bucătar Horia Vîrlan, scopul principal urmărit fiind acela de a intra în Cartea Recordurilor, cu cea mai mare pască din lume.
Acţiunea va debuta vineri, 22 aprilie, de la ora 12.00, în parcarea Vitantis, acolo unde pasca urmează a fi expusă publicului, pe un suport special, în jurul orei 17.00. Conform Regulametului Cărţii Recordului, produsul va trebui distribuit în totalitate, echipa de la Bucureşti estimând că pasca va fi împărţită în 500 de porţii.
Imediat după aceasta, imensul produs tradiţional românesc va fi filmat, iar înregistrarea va fi trimisă la World Record Academy pentru validarea recordului, informează sursa citată.
Contactat telefonic, şi anunţat despre intenţia pe care Sorin Oprescu o are în pragul Sărbătorilor Pascale, primarul rădăuţean, Aurel Olărean, a declarat pentru NewsBucovina.ro: “M-aţi luat prin surprindere. Anul acesta, nu mai avem timpul necesar pentru a răspunde unei astfel de provocări, însă, probabil dacă bucureştenii ne vor < detrona > , la anul vom lua iniţiativă pentru a bate un nou record mondial. În urmă cu doi ani, am reuşit să batem recordul, la vremea aceea, cu o pască ce avea diametrul de 2 m, lucrul acesta fiind recompensat de World Records Academy prin intermediul unui certificat ce poate fi vizualizat pe site-ul Primăriei Rădăuţi”*.
Tot în 2009, la nivelul judeţului Suceava, un uriaş ou încondeiat amplasat în centrul municipiului reşedinţă de judeţ, a fost omologat de World Record Academy, ca fiind cel mai mare ou tradiţional de Paşte din lume, având o înălţime de 7,25 metri, diametrul de 4,6 metri şi o greutate de 1,8 tone.