Intră acum și în grupul de
Printre cei trei specialişti în domeniu care au participat la lansarea rachetomodelelor s-a numărat şi Cezar Leşanu, asistent de cercetare în cadrul Departamentului Observator Astronomic, Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, care ulterior le-a sintetizat celor prezenţi istoria astronauticii, respectiv treptele spr cucerirea spaţiului cosmic.
Tot de la acesta am aflat că “în copilărie, Dumitru Prunariu a frecventat cursuri de aeromodelism, apoi a trecut pe rachetomodele, iar la noi, la Suceava, într-adevăr puţină lume ştie că în cadrul Clubului Sporturilor Tehnico – Aplicative Suceava (C.S.T.A. Suceava) există secţia de rachetomodele, în ultimii ani, elevii noştri suceveni având participări la campionate europene şi mondiale, unde au obţinut mereu rezultate foarte bune”, a precizat asistentul de cercetare.
Cei prezenţi la manifestare au avut ocazia să vizualizeze expoziţia fotografică dedicată lui Dumitru Prunariu, primul român care a ajuns în spaţiu, cu prijelul împlinirii a 30 de ani de la acel moment. Imaginile unicat, 40 la număr, prezintă momente inedite surprinse cu Prunariu înainte şi în timpul expediţiei sale în spaţiul cosmic, directorul Departmentului Observator Astronomic din cadrul USV, lector univ. dr. Cristian Pîrghie menţionând că expoziţia vine de la Baia Mare, singurul loc unde a mai fost expusă fiind la Facultatea de Fizică din cadrul Universităţii Bucureşti.
Totodată, pentru amuzament, la parterul Observatorului Astronomic Suceava a fost amplasat echipamentul unui cosmonaut, tip şablon, cu care doritorii s-au putut fotografia.