Intră acum și în grupul de
Întâlnirea tinerilor şi a coordonatorilor de grup a avut loc pe o insulă pe Dunăre, situată între Cernavodă şi Hârşova, aflată în apropierea satului şi a ruinelor antice romane din Capidava, acolo unde, de 21 de ani, se organizează acestă tabără cu tradiţie. Ideea înfiinţării unei astfel de manifestări anuale i-a aparţinut americanului dr. David Lewis Andreson, preşedinte şi CEO Lumea, Geneza, Fundaţia, a cărui prezenţă se face remarcată în fiecare vară în ţară, în cadrul taberei de pe insulă., lucru care din păcate nu a fost posibil şi la ediţia din acest an.
S-au putut iniţia astfel în domeniile: robotică, inventică, inteligenţă artificială, astronomie şi astrofizică, radio, psihologie, ştiinţă pentru copii, educaţie non-formală şi jurnalism, desen, muzică, meditaţie, şah ş.a. De asemenea, în cadrul unui atelier coordonat tot de Centrul pentru Studii Complexe, s-au făcut o serie de experimente prin care a fost utilizată o cască care a fost controlată practic cu ajutorul undelor cerebrale şi prin comandă wireless, prin intermediul cărora au fost comandate anumite aplicaţii de pe calculator. La aceste experimente au participat peste 200 de copii aflaţi pe insulă”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Victor Şutac, preşedintele Societăţii Ştiinţifice Cygnus, care a precizat faptul că Centrul pentru Studii Complexe a dăruit o astfel de cască societăţii pe care o conduce.
“La << Academia de vară Atlantykron >> au participat şi 20 de tineri suceveni, iar cei mai mulţi dintre tinerii prezenţi pe insulă mergeau la cursurile şi observaţiile de astronomie susţinute de Marin Bica, profesor de fizică în Oradea, coordonatorul Lotului Olimpic de Astronomie, şi de Petru Crăciun, profesor în cadrul Colegiului Agricol Fălticeni, coordonatorul Lotului Olimpic de Astrofizică. Pe insulă tinerii au avut la dispoziţie trei telescoape, care aparţin Palatului Copiilor Suceava, Societăţii Ştiinţifice Cygnus şi Colegiului Agricol Fălticeni”, a menţionat Victor Şutac.
Potrivit lui Victor Şutac, la Suceava se doreşte realizarea unor noi experimente bazate pe legătura dintre creierul uman şi calculator, în cadrul proiectului Nexus, realizat de Centrul pentru Studii Complexe, în colaborare cu Societatea Ştiinţifică Cygnus, Universitatea “Ştefan cel Mare” Suceava, Colegiul “Petru Rareş” şi Palatul Copiilor Suceava.