Intră acum și în grupul de
„Din cele 150.000 de cărţi inventariate în cadrul secţiei de << Împrumut Adulţi >> , avem propuse spre casare un număr de 10.000 de cărţi uzate fizic sau moral, iar din fericire, lipsurile constatate nu sunt foarte multe. Estimăm o pierdere de 600 de cărţi. Având în vedere că acest inventar se realizează o dată la 10 ani şi că media pierderilor per an este de 0,3%, consider că pierderea înregistrată în cadrul acestei secţii este una rezonabilă”, este de părere Gabriel Cărăbuş.
Inventarul din cadrul celei mai mari secţii ale Bibliotecii Bucovinei „I.G.Sbiera” s-a întins pe perioada unui an de zile, întrucât după inventarierea propriu-zisă, cele 150.000 de exemplare au fost introduse într-o bază de date automatizată. Potrivit directorului instituţiei sucevene, s-a realizat inclusiv toaletarea cărţilor pe care au fost lipite codurile de bare pentru a putea fi identificate de către cititoarele de coduri de bare, mecanism care va funcţiona în maxim două luni în cadrul instituţiei.
În cel mai scurt timp, în cadrul Bibliotecii Bucovinei se va da drumul la împrumutul automatizat, cu cititoarele de coduri de bare aferente şi cu calculatoarele puse la dispoziţia cetăţenilor, care vor avea posibilitatea de a intra în baza de date a bibliotecii.
Precizăm că la acest moment se lucrează la introducerea cărţilor într-o bază de date electronică şi la celelalte secţii ale bibliotecii sucevene.