Suceveanul Bogdan Baciu, delegat de tineret la ONU, s-a intors in tara si va participa la finala Galei Premiilor in Educatie


Intră acum și în grupul de

Suceveanul Bogdan Baciu, care a reprezentat interesele tinerilor din România la Adunarea Generală ONU ce a avut loc la începutul lunii octombrie, la New York, a revenit în ţară şi a fost selectat în finala Galei Premiilor în Educaţie, eveniment organizat de Fundaţia “Dinu Patriciu”.

“În dimineaţa zilei de marţi, am primit un e-mail prin care am fost anunţat că m-am calificat în primii zece candidaţi care vor merge la interviu, în cadrul Galei Premiilor în Educaţie, susţinută de Fundaţia << Dinu Patriciu >> ”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Bogdan Baciu. El a explicat că interviurile vor avea loc în zilele de 22 şi 23 octombrie, la Bucureşti, câştigătorii urmând a fi anuntati în data de 2 noiembrie, în cadrul unui eveniment festiv ce va avea loc la Palatul Parlamentului.

În ceea ce priveşte experienţa pe care a dobândit-o în cadrul şederii în Statele Unite ale Americii, la New York, Bogdan Baciu a recunoscut că la început i-a fost destul de greu până s-a adaptat cu structura ONU, cu limbajul pe care a trebuit să îl adapteze în cadrul discuţiilor de complezenţă pe care le-a avut cu ambasadorii din alte ţări.

“De-a lungul şederii la New York, alături de ceilalţi colegi ai mei, delegaţi din 22 de ţări, am lucrat pe o rezoluţie de tineret care va fi trimisă către fiecare ţară participantă. De asemenea, am colaborat foarte bine şi cu Misiunea Permanentă a României la ONU, cu care am lucrat pe rapoarte către Ministerul de Externe, asta pe parte de informare”, a precizat delegatul sucevean. Elevul s-a arătat impresionat şi de reacţia reprezentanţilor celor 170 de ţări, prezenţi în cadrul Adunării Generale ONU, care după discursul susţinut de Bogdan şi de colega sa, s-au arătat foarte deschişi, adresându-le numeroase întrebări.

Totodată, Bogdan Baciu a susţinut faptul că împreună cu colega sa Alexandra Năstase (President at Romanian Center for International Relations and Security Studies), cea alături de care a participat la Adunarea Generală din S.U.A., va organiza o caravană de promovare a politicilor internaţionale ONU, care vor fi adresate îndeosebi tinerilor. Promovarea se va face în principalele oraşe din ţară, printre care: Suceava, Iaşi, Cluj, Bucureşti ş.a.

Următoarea deplasare La New York a celor doi români va avea loc în luna februarie.


Intră acum și în grupul de