Intră acum și în grupul de
De când s-a redeschis, de la mijlocul lunii decembrie 2013, Centrul adăposteşte zilnic, între 12 şi 18 persoane, femei şi bărbaţi. „Din cauza frigului de afară ne aşteptăm ca numărul oamenilor care vin la Centru să crească. Adăpostim femei şi bărbaţi care provin fie din judeţul Suceava, fie din alte judeţe precum Botoşani, Craiova ş.a. La acest moment găzduim şi o femeie din Burdujeni, care are un copil, elev în clasa a II-a. Cei doi au fost izgoniţi de acasă”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, protopopul Minu Mititelu, paroh al Bisericii „Sfânta Vineri”, prin a cărei bunăvoinţă funcţionează Centrul de Noapte.
Acesta a mai spus că Centrul are un efectiv de 50 de locuri, însă există şi posibilitatea suplimentării acestora, prin saltele, lucru care s-a întâmplat în aceeaşi perioadă a anului trecut, odată cu venirea gerului. La acel moment, peste 90 de persoane au primit îngriire (duş, haine curate, hrană, un pat cald, consiliere psihologică şi socială).
Mititelu a mai semnalat faptul că numărul angajaţilor de la Centru este foarte mic, resursele financiare limitate şi că se bazează foarte mult pe ajutorul voluntarilor. „Cheltuielile de întreţinere a Centrului sunt cele mai costisitoare. Mă refer la gaz, curent, detergenţi, haine, mâncare. Oamenii ajung la noi uzi, înveliţi în pături, trebuie schimbaţi, îngrijiţi, însă de multe ori, atunci când părăsesc adăpostul iau cu ei pilote, pături, în eventualitatea în care nu se vor mai întoarce în seara următoare. Aşa funcţionează psihologia omului străzii”, a adăugat parohul.
Parte dintre aceşti oameni ai străzii reuşesc chiar să se facă utili, ajutând la curăţenia din curte sau din afara Bisericii sucevene în care este localizat Centrul de Noapte.
Pentru donaţii sau alte ajutoare, oamenii sunt aşteptaţi la Centrul de Noapte “Lumina Lină” din curtea Bisericii “Sfânta Vineri” din cartierul George Enescu, Suceava.