Fii cea mai frumoasa in ziua nuntii! Afla tendintele in machiaj pentru miresele anului 2014


Intră acum și în grupul de

Sezonul nunţilor bate la uşă, iar alegerea unui machiaj reuşit care să atragă toate privirile invitaţilor, este unul din aspectele de care miresele se preocupă în mod deosebit.

Specialiştii suceveni în make-up susţin că mireasa anului 2014 trebuie să fie frumoasă fără efort şi să emane simplitate şi naturaleţe. De asemenea, machiajul va urmări să scoată în evidenţă cele mai conturate forme ale miresei : ochii, buzele sau pomeţii.

„Mireasa anului 2014 trebuie să afişeze un ten perfect, în care machiajul să accentueze ochii sau buzele. Buzele vor fi evidenţiate cu nuanţe de corai sau roşu. Dacă alegem să accentuăm ochii, vom utiliza culori naturale, pământii. În afară de machiajul nude şi cel romantic, putem opta şi pentru un machiaj smokey eyes pe nuanţe de marouri, negru, mov. Vom pune accent şi pe pomeţi, care trebuie foarte bine evidenţiaţi. Vom contura faţa, nasul, astfel ca fondul de ten aplicat să nu arate ca o mască”, a explicat Oana Sulugiuc, estetician în cadrul Salonului GLOW Beauty Place Suceava.

Aceasta recomandă mireselor să opteze pentru un machiaj de zi şi unul de seară. În timpul zilei, pe parcursul cununiilor civile şi religioase, esteticianul recomandă un machiaj natural. Al doilea machiaj, cel de seară, va fi mult mai intens, conturat de nişte gene mai lungi. „Dacă genele miresei sunt lungi, vom folosi genele false, din păr natural, gen smocuri, pentru a crea efectul de gene dese, în caz contrar, vom folosi genele tip bandă care sunt şi lungi şi dese”, a explicat Oana.

De la profesioniştii în make-up, am mai aflat că mireasa anului 2014 trebuie să aibă sprâncene pronunţate. „Bineînţeles, machiajul trebuie adaptat fiecărei mirese. Vom scoate în evidenţă cele mai frumoase trăsături ale acesteia şi vom ţine cont de tipul de ten, forma feţei, forma ochilor, dar şi de coafura, rochia purtată. Avem în tendinţe machiajul făcut în tehnica creionului, a acuarelei, a gelului. Este de preferat ca viitoarele doamne să se coafeze înainte de a se machia”, a declarat pentru NewsBucovina.ro, Adriana Zar, make-up artist în cadrul salonului sucevean D’Anais, din incinta Shopping City Suceava.

Specialiştii în machiaj au subliniat că dacă rochia de mireasă este una simplă, se va opta pentru un machiaj mai sofisticat, iar dacă rochia este una spectaculoasă, cel mai potrivit machiaj va fi unul cât mai natural. Dacă rochia de mireasă este croită în stil vintage, atunci se va opta pentru un machiaj pastel, natural, pudrat. Rochiile tip prinţesă permit accentuarea machiajului şi folosirea culorilor saturate. La o rochie provocatoare merge un machiaj dramatic al ochilor sau al buzelor, însă niciodată exagerate amândouă, simultan.

Vă prezentăm mai jos propunerile specialiştilor de la Salonul Glow Beauty Place în ce priveşte machiajul pentru miresele anului 2014:


Intră acum și în grupul de