Senatorul Ioan Stan arată că bugetul de stat pentru 2022 dovedește că PSD se ține de cuvânt și readuce stabilitatea socială și economică. Vor fi venituri mai mari pentru seniori și copii, se alocă cel mai mare buget de investiții și cresc sumele alocate Sănătății


Intră acum și în grupul de

Președintele organizației județene PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat, miercuri, că PSD dovedește prin legea bugetului de stat pentru anul 2022 că se ține de cuvânt și vrea să asigure o viață mai bună tuturor românilor.

„Am acceptat să intrăm la guvernare promițându-le românilor că vom readuce în viața lor stabilitate socială și creștere economică. Era nevoie de o viziune de ansamblu care să se concretizeze în politici publice cu efect imediat, cu ajutorul cărora să putem restarta întreaga țară, aducând echilibru și predictibilitate social-economică în viața oamenilor. Asta pentru că avem convingerea că românii trebuie să trăiască bine în România. Și suntem conștienți că avem față de dânșii o datorie atât morală cât și politică prin prisma voturilor, respectiv a încrederii acordate, să punem în practică acest deziderat”, a declarat Ioan Stan.

El a subliniat că PSD a reușit să includă în proiectul de buget sumele necesare pentru atingerea principalelor trei obiective politice pe care și le-a propus pentru anul 2022, respectiv creșterea veniturilor pentru jumătate din populația României și asigurarea protecției sociale pentru cele mai vulnerabile categorii, alocarea celui mai mare buget pentru investițiile publice și creșterea cu peste 7% a sumelor alocate în domeniul Sănătății pentru combaterea pandemiei și pentru dezvoltarea sistemului sanitar.

„Astfel, toți copiii din România vor beneficia de o alocație majorată în noul an, concomitent cu creșterea veniturilor pentru toți pensionarii. În plus, 2,5 milioane de seniori vor beneficia de un ajutor suplimentar pentru a face față creșterii prețurilor la energie, alimente și medicamente. Mai mult, aproximativ 2,5 milioane de consumatori casnici vulnerabili vor fi sprijiniți de Guvern pentru plata facturilor la energie”, a explicat Ioan Stan.

El a menționat că pe lângă angajamentele din Programul de Guvernare, în buget au fost incluse sumele pentru majorarea salariilor profesorilor și ale unor categorii de personal medical, iar în același timp, s-au alocat 88,8 miliarde de lei pentru investiții, cu o creștere consistentă de peste 20% pentru infrastructura de transport.

Nu în ultimul rând, Sănătatea va dispune în anul 2022 de un buget de peste 68 de miliarde de lei, în creștere cu 7% față de anul curent.

De asemenea, proiectul de buget mai conține sumele necesare pentru finanțarea altor măsuri incluse la cererea PSD în Programul de guvernare printre care schemele ajutor de stat pentru dezvoltarea IMM-urilor, reluarea acordării voucherelor de vacanță pentru susținerea turismului și industriei ospitalității, sau compensarea pierderilor suferite de TAROM și CFR Călători din cauza pandemiei.

„Când le-am cerut românilor votul, le-am promis o viață mai bună. Ne ținem de cuvânt!”, a conchis Ioan Stan.


Intră acum și în grupul de