Intră acum și în grupul de
O femeie din Fălticeni a murit, luni, la doar câteva ore după ce a refuzat să fi dusă de un echipaj al ambulanței la spital.
Potrivit verificărilor polițiștilor, Livioara Cozma locuia cu concubinul ei, iar începând de vineri aceasta s-a simțit rău. Din cauză că starea de rău s-a accentuat, concubinul femeii a sunat la 112 pentru un echipaj al ambulanței care a ajuns în jurul orei 13:00 pentru a-i acorda îngrijiri medicale.
Femeia a refuzat însă să fie transportată la o unitate medicală, contrar indicațiilor echipajului medical.
După plecarea ambulanței, starea femeii s-a înrăutățit, iar în cursul nopții a murit,
Concubinul femeii a spus că este posibil ca aceasta să fi suferit de ciroză hepatică și a menționat că de-a lungul timpului a urmat tratament medicamentos, inclusiv pentru depresie, dar fără să poată preciza ce medicamente lua aceasta.
În acest caz urmează să fie efectuată autopsia în vederea stabilirii cauzei morții.