Bărbat din Fălticeni, plasat sub control judiciar după ce și-a bătut crunt soția


Intră acum și în grupul de

Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus, marți, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile față de I.P.G., acuzat de săvârșirea infracțiunii de violență în familie.

Potrivit anchetei procurorilor, incidentul s-a petrecut pe 17 iunie 2025, între orele 16:00-17:00, la domiciliul comun din Fălticeni, unde, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, I.P.G. i-a aplicat concubinei sale două lovituri cu pumnul în zona abdomenului.

Femeia a suferit leziuni grave, care au necesitat 34-35 de zile de îngrijiri medicale și o intervenție chirurgicală de urgență pentru salvarea vieții, conform certificatului medico-legal.

Agresiunea a dus la pierderea splinei, provocând victimei o infirmitate fizică permanentă.

Femeia a declarat că nu are pretenții civile sau penale față de inculpat și nu dorește emiterea unui ordin de protecție.

 Printre obligațiile impuse lui I.P.G. pe durata controlului judiciar se numără interdicția de a părăsi teritoriul României fără acordul prealabil al procurorului de caz.

Anterior, inculpatul fusese reținut pentru 24 de ore.

Ancheta în acest caz continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.


Intră acum și în grupul de