Acasă Falticeni Un bărbat din Fălticeni a fost înșelat cu pretinse investiții la bursă

Un bărbat din Fălticeni a fost înșelat cu pretinse investiții la bursă

La data de 21 august 2026, în jurul orei 11:20, un bărbat s-a prezentat la sediul Poliției Municipiului Fălticeni și a sesizat că a fost victima unei înșelăciuni.

Potrivit verificărilor efectuate de lucrătorii Biroului de Investigare a Criminalității Economice Fălticeni, pe 11 iunie 2026 persoana vătămată a fost contactată telefonic de un bărbat care s-a prezentat drept directorul unei companii ce efectuează investiții la Bursa de Valori. Acesta i-a propus să investească o sumă de bani, garantându-i un venit calculat în funcție de valoarea investiției.

Victima a acceptat propunerea și a efectuat, în aceeași zi, un transfer bancar de 1.000 de lei din contul personal către un cont indicat de presupusul director. Ulterior, a fost contactată din nou și i s-a spus că a înregistrat venituri în urma investiției, fiind încurajată să investească o sumă suplimentară.

Pe 24 iunie 2026, bărbatul a transferat încă 900 de lei către un alt cont bancar, a cărui adresă i-a fost comunicată prin mesaj pe WhatsApp. După aceste tranzacții, victima a încercat să-l contacteze pe presupusul reprezentant al companiei, însă nu a reușit, moment în care a realizat că a fost înșelată. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune


Intră acum și în grupul de